Sursă foto: servuscluj.ro

Reprezentanții Companiei de Apă „Someș”, operator regional sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, anunță că lucrările de modernizare a rețelei de apă și canalizare în localitatea clujeană Bonțida sunt finalizate în proporție de 75%. Proiectul de modernizare, în valoare de 1.287.000 de lei, este finanțat din fondurile proprii ale forului administrativ județean.

Proiectul implică conectarea la conducta de aducțiune Cluj-Gherla, în zona satului Răscruci, a unei noi conducte de transport a apei, având o lungime de 3.050 de metri. Aceasta trece sub râul Someșul Mic și ajunge în centrul localității Bonțida, unde se conectează la rețeaua de apă existentă, administrată de Compania de Apă „Someș”, printr-un „inel”. De asemenea, se construiește o rețea de distribuție a apei pe o lungime suplimentară de 560 de metri, care se extinde până la limita de proprietate a Castelului Banffy. Lucrările rămase de finalizat până la implementarea completă a proiectului includ construcția punctului de conectare la conducta de aducțiune Cluj-Gherla și amenajarea branșamentului de apă la castel.

”Prin această investiție, finanțată integral de Consiliul Județean, asigurăm un debit suplimentar și, în acest fel, continuitate în alimentarea cu apă potabilă a localității Bonțida, pe tot parcursul anului”, a afirmat Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.