Răsturnare de situație pe frontul din ucraina.  Rusia este pe cale să facă o mișcare prin care va încălca Convenția de la Geneva în ceea ce privește prizonierii de război.Răsturnare de situație pe frontul din ucraina. Presa de stat rusească notează că Rusia va trimite pe frontul din țara vecină un batalion de prizonieri de război ucraineni, care, în curând, va lupta împotriva Ucrainei.Însă, Rusia susține că acei prizonieri de război ucraineni au depus un jurământ de credință, dar mișcarea ar putea fi totuși o încălcare a legilor internaționale privind războiul. De asemenea, ridică întrebări cu privire la necesitatea de a folosi prizonieri de război, întrebări în special cu privire la starea și calitatea forțelor Rusiei, în condițiile în care acestea suferă pierderi ridicate pe câmpul de luptă.La 7 noiembrie, agenția de presă de stat rusă RIA Novosti a declarat că prizonierii de război ucraineni din batalionul „Bogdan Khmelnițki” au depus jurământul de credință față de Rusia și vor fi în curând trimiși în luptă.Anterior, postul TV anunțase, la finele lunii octombrie, că Rusia plănuise să trimită pe front batalionul format din 70 de soldați ucraineni și că aceștia erau des antrenați pentru a face acest pas.Prizonierii de război ucraineni, „voluntari” cu acte-n regulă
Odată cu finalizarea antrenamentele, ucrainenii vor fi trimiși să lupte împotriva semenilor lor.Batalionul va opera sub formațiunea mai mare „Kaskad” a așa-zisei Republici Populare Donețk (DNR), anunță Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), citând mai multe surse rusești, notează Business Insider.Acest lucru sugerează că prizonierii de război vor lupta pe linia frontului de-a lungul regiunilor Donețk și Zaporojie, unde „Kaskad” a fost activ, a adăugat ISW.Însă, mai multe detalii legate de viitoarea desfășurare a prizonierilor de război ucraineni sunt neclare. Batalionul de prizonieri de război a fost numit anterior un grup de „voluntari”, iar comandantul acestuia a declarat că toate contractele lor au fost „încheiate în termeni generali”, potrivit RIA Novosti.Presa de stat a spus anterior că au fost „recrutați”. Limbajul folosit poate indica faptul că trupele vor primi salarii și beneficii pentru serviciul lor comparabile cu cele ale omologilor lor ruși.Cu toate acestea, este neclar dacă soldații au fost sau nu obligați să se alăture sau au făcut-o de bunăvoie, așa cum susține Rusia.