„De la preluarea mandatului trăim un paradox. Nimeni nu vrea să crească impozitele şi taxele, nimeni nu vrea tăiere de cheltuieli, dar atunci rămâne o singură variantă – ne împrumutăm. Vă reamintesc că, la preluarea mandatului, am moştenit un program de convergenţă pe care l-am primit de la cei care pe vremea aceea, domnii de la USR, erau la putere. Programul de convergenţă spune că, începând cu anul 2019, când am intrat în procedură de deficit bugetar excesiv, trebuie să facem reducerea şi ajustarea deficitului bugetar an de an. Pentru că lucrurile nu s-au întâmplat aşa şi am ajuns cu deficitul bugetar la valoarea pe care o cunoaşteţi de la finele anului trecut, de 5,6% din PIB. Să nu uităm că suntem într-o perioadă în care România implementează un buget semnificativ de investiţii. Vă reamintesc – este o perioadă în care în România se investeşte. Numai din Politica de coeziune sunt peste 46 miliarde euro pe care trebuie să îi absorbim. Numai din PNRR sunt alte 29,7 miliarde euro. Deci peste 75 de miliarde euro care pun bazele modernizării României”, a afirmat Marcel Boloş, în replica dată în încheierea dezbaterii moţiunii simple împotriva sa, în plenul de luni al Camerei.
El i-a reamintit liderului USR Cătălin Drulă că „acest deficit bugetar despre care vorbeşte şi despre toate aceste vremuri apocaliptice la care face referire înseamnă bani investiţi pentru România, înseamnă programe de investiţii derulate pentru România, înseamnă un deficit bugetar care a fost dus pentru finanţarea investiţiilor, tocmai pentru a schimba paradigma pe care am moştenit-o, prin care deficitul bugetar finanţa consumul, de acum, de la momentul la care am preluat mandatul această paradigmă s-a schimbat”.
„Deficitul bugetar finanţează investiţiile. Dar uitaţi să spuneţi şi lucrurile bune pe care le avem. Creşterea economică de 2% din PIB este printre cele mai mari din UE. PIB pe cap de locuitor care, în acest an, ajunge la 20.000 euro, în istoria României. Cheltuielile cu investiţia – 120 miliarde de lei, domnilor parlamentari, adică 7,2% din PIB, în timp ce valoarea deficitului bugetar care este de 80 miliarde lei, ne arată că prin finanţarea deficitului bugetar ducem banii spre investiţii. Este o regulă pe care studenţii de anul I o învaţă, că valoarea deficitului bugetar, dacă este mai mică decât valoarea bugetului alocat investiţiilor, atunci deficitul bugetar duce spre finanţarea investiţiilor şi asigură o cale corectă de creştere economică pentru România”, a completat ministrul Boloş.
Preşedintele USR Cătălin Drulă a afirmat, la dezbaterea moţiunii simplie împotriva ministrului Finanţelor în plenul de luni al Camerei Deputaţilor, că Marcel Boloş este cel mai nociv ministru de Finanţe pe care l-a avut România după 1989, iar România are o inflaţie de peste două ori mai mare decât media UE.
Deputaţii au dezbatut, luni, moţiunea simplă a USR şi partidului Forţa Dreptei împotriva ministrului de Finanţe Marcel Boloş. Moţiunea simplă va fi votată, în plenul de marţi al Camerei Deputaţilor.