Consiliul Județean Cluj se alătură demersurilor prin intermediul cărora se marchează Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112, celebrată anual în data de 11 februarie. Totodată, anul acesta se împlinesc 19 ani de la înființarea, în România, a Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
Astfel, în seara zilei de sâmbătă, 11 februarie a.c., clădirea care găzduiește forul administrativ județean va fi iluminată în culoarea roșie. În acest fel, Consiliul Județean se alătură eforturilor organizatorilor de a atrage atenția cetățenilor asupra importanței misiunii Serviciului de urgență și a apelării responsabile a numărului 112, precum și de a contribui la reducerea numărului apelurilor care nu reprezintă urgențe.
„Îndemn clujenii să fie extrem de responsabili atunci când apelează acest serviciu și să conștientizeze faptul că apelurile trebuie efectuate strict pentru urgențe reale. Procedând astfel, pot fi salvate numeroase vieți. În același timp, salut această inițiativă și îi felicit pe oamenii 112, care prin profesionalismul, empatia și eficiența de care dau dovadă, contribuie la salvarea de vieți”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.