Sursă foto: servuscluj.ro

În ultima perioadă, organizațiile care salvează animale se confruntă cu o problemă tot mai des întâlnită. Mulți români adoptă câini și pisici, dar ulterior îi întorc înapoi la adăpost. Din păcate, numărul celor care adoptă animale a scăzut semnificativ în ultimii ani, iar animalele salvate ajung să trăiască experiențe dramatice. De asemenea, costurile adăposturilor private au crescut considerabil în ultima perioadă, ceea ce determină tot mai multe ONG-uri să organizeze Ziua Porților Deschise, în încercarea de a atrage românii și de a le învăța ce înseamnă responsabilitatea.

Adăpostul Arca lui Noe din județul Cluj a salvat mii de animale în ultimii 20 de ani, inclusiv câini abandonați și răniți din toate colțurile țării. Povestea lui Tarzan este una impresionantă. Acesta a fost găsit lângă o poartă cu urechile tăiate și aproape mort, dar a avut norocul să fie tratat timp de 3 luni și acum este pregătit să fie adoptat.

„L-am botezat Tarzan ca mi s-a parut ca nici în jungla nu găsesti așa animal chinuit de alții”, spune un voluntar.

Situația adopției animalelor a evoluat diferit față de anii trecuți. Chiar dacă românii adoptă animale, foarte multe persoane se răzgândesc rapid și le întorc înapoi la adăpost sau, mai grav, le abandonează din nou.

„Unii nu erau pregătiți pentru responsabilitatea pe care cațelul o dă. Deși întotdeauna îi facem să se gândească în perspectivă, nu reușuim. Da, se întorc cu cățeii. Fie pentru că pleacă din țară, ori s-a îmbolnavit un membru al familiei, sau pur și simplu s-au plictisit de animal”, a transmis un alt voluntar.

Adăpostul din Cluj are un adevărat înger păzitor în persoana doamnei Bora, iar duminică s-au adunat sute de oameni pentru a vizita animalele de acolo.

„Rata de abandon a crescut, este un fenomen ciudat în ultimii ani. Fie că realmente a crescut, fie că oamenii care sesizează sunt mai mulți. Cei cărora le pasă de viața animalelor sunt mai mulți și ne avertizează pe noi”, a afirmat președintele asociației Arca lui Noe, Finuca Bora.

Campaniile de sterilizare sunt de o importanță crucială în activitatea asociațiilor de protecție a animalelor, deoarece sterilizarea este singura soluție viabilă pentru a stopa fenomenul abandonului și pentru a reduce numărul câinilor fără stăpân de pe străzi.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.