Sursă foto: stiridecluj.ro

În Someșeni, în zona de stufăriș,  aseară a izbucnit un incendiu puternic.

”Echipajele ajunse la fața locului au evaluat că focul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 500 mp”, au menționat cei de la ISU Cluj.

Seare că trestia de la Băile Someșeni a luat foc. Unii locuitori au declarat că au observat și o ”explozie. Un fel de minge de foc, iar incendiul a părut mai violent”.

Pompierii au declarat nu a fost nicio explozie, doar stuful a ars violent.

Potrivit informațiilor furnizate de către ISU Cluj, pompierii au reușit să stingă incendiul care a afectat o parte din stufărișul din zona Someșeni. De asemenea, au reușit să împiedice propagarea flăcărilor la mai multe autocamioane parcate în parcul logistic Transilvania. Pentru a controla situația, au fost mobilizate două autospeciale de stingere a incendiilor. Nu au fost raportate persoane care să solicite asistență medicală în urma acestui eveniment.

Incendiul pare să fi fost provocat de cineva. Cu toate că nu se cunoaște încă dacă a fost intenționat sau accidental, focul a pornit de la o sursă directă. Cel mai probabil, este vorba despre o persoană necunoscută care a folosit focul în zonă, iar acesta s-a extins apoi la stufăriș. p

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.