Astăzi, pe 17 Mai 2024, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Cluj, în colaborare cu ANOFM / FII Informat, vă invită la Târgul Locurilor de Muncă și Orientare în Carieră 2024. Evenimentul va avea loc la Cluj Arena, între orele 09:00 și 14:00.

Ediția din acest an a târgului își propune să aducă împreună universitățile clujene, având un parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea Tehnică, alături de mediul preuniversitar și mediul de afaceri din județul Cluj. Vor participa 50 de angajatori reprezentativi pentru piața forței de muncă, oferind oportunități de carieră și orientare profesională.

„Evenimentul la care vă invităm, face parte din categoria măsurilor active de stimulare a ocupării implementate de către AJOFM Cluj, în calitate de Serviciu Public de Ocupare, măsuri destinate corelării cererii și ofertei de pe piața muncii, și se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, elevi, studenți viitori absolvenți, șomeri, persoane care doresc să își schimbe locul de muncă sau care doresc să își îmbunătățească competențele educaționale și profesionale”, a declarat AJOFM Cluj.

Peste 25 de agenți economici vor expune la standuri expoziționale personalizate. Aceștia vor prezenta aproximativ 800 de locuri de muncă vacante, destinate tuturor celor în căutarea unui loc de muncă, viitorilor absolvenți, șomerilor și celor interesați să-și schimbe sau să-și îmbunătățească poziția profesională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.