Un accident între două mașini a avut loc în urmă cu puțin timp pe strada Dâmboviței din Cluj-Napoca.
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în acest moment. Echipajele au găsit la fața locului două autoturisme avariate, fără victime încarcerate. Un bărbat de aproximativ 30 de ani, conștient și cooperant, primește îngrijiri medicale din partea echipajului SAJ. La intervenție participă o autospecială cu modul de descarcerare.