Sursă foto: servuscluj.ro

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a participat marți, 12 decembrie a.c., la ceremonia semnării contractului de lucrări pentru alimentarea cu apă a zonei montane a județului Cluj. Evenimentul a avut loc în prezența directorului general al Companiei de Apă „Someș”, domnul Călin Neamțu, și a primarilor comunelor Călățele, Mănăstireni, Râșca, Beliș, Căpușu Mare, Gilău, Sâncraiu, Mărișel și Măguri Răcătău.

Această nouă investiție se adaugă la proiectele deja finalizate sau aflate în derulare în zona de munte a județului. Obiectivul principal al acestor inițiative este să contribuie la dezvoltarea socio-economică și turistică a comunelor clujene din regiunea Apuseni.

„Fără a exagera în vreun fel, este un moment istoric, prin amploarea schimbărilor în bine pe care acest ambițios proiect le va genera în întreaga zonă. Este un proiect extrem de important, finanțat exclusiv din fonduri ale Consiliului Județean, un proiect la care țin foarte mult și pe care îl voi monitoriza îndeaproape, astfel încât să fie finalizat într-un timp cât mai scurt. Alături de investițiile recent încheiate de Consiliul Județean în reabilitarea și modernizarea drumurilor din zonă, acesta va aduce un plus de bunăstare și confort celor aproximativ 9.500 de locuitori din arealul clujean al Munților Apuseni. Ca un următor pas înainte, analizăm, împreună cu Compania noastră de Apă, implementarea unei soluții de canalizare inteligentă alternativă, pentru procesarea apelor uzate”, a afirmat Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

Valoarea contractului de lucrări, intitulat „Alimentare cu apă în comunele Călățele, Mănăstireni, Râșca și Beliș, din sursa orașului Huedin”, se ridică la 23.162.000 de lei fără TVA. Finanțarea acestui proiect este asigurată din fondul IID (Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare), care provine din redevența și impozitul pe profit plătite de Compania de Apă „Someș” către autoritatea administrativă județeană. Acești bani sunt ulterior restituiți de Consiliul Județean pentru implementarea de proiecte edilitare.

Proiectul de alimentare cu apă pentru cele patru comune va implica etape succesive, desfășurându-se pe o perioadă de 24 de luni. În cadrul acestei implementări, se vor construi aproximativ 52 de kilometri de conducte pentru alimentarea cu apă, inclusiv 7 stații de pompare și 5 rezervoare de stocare a apei, care vor fi alimentate cu energie provenită de la panouri fotovoltaice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.