”Comisia Euroepană a emis un aviz pozitiv cu privire la fondurile de relansare revizuite (…). Polonia va primi în curând 20% din această sumă ca avans, adică peste cinci miliarde de euro”, anunţa marţi într-un comunicat Ministerul polonez însărcinat cu Politici Regionale.

Această decizie a fost anunţată de către Partidul Lege şi Justiţie (PiS, naţionalişti populişti), angajat de mult timp într-un conflict cu Bruxellesul pe tema unei reforme controversate a sistemului judiciar.

Ministerul polonez a anunţat că prima plată din foncduri europene ”nu depinde de realizarea de către Polonia a vreunei” condiţii ca cele impuse de Comisie anterior.

El nu a precizat data la care se aşteaptă să primească banii.

25 DE MILIARDE ÎN PLUS

Varşovia a anunţat că noul buget aprobat de Bruxelles prevede o creştere a sumei destinate Poloniei – de la 35,4 miliarde de euro la 59,8 miliarde de euro – ca împrumuturi şi subvenţii.

Aceste fonduri suplimentare urmează să fie puse la dispoziţia Poloniei ca împrumuturi ieftine – în sumă de 23 de miliarde de euro -, iar numai 2,76 miliarde de euro urmează să fie acordate ca subvenţii nerambursabile.

La alocarea noilor fonduri, CE a anunţat că dă un ”impuls tranziţiei ecologice a Poloniei”.

”Planul modoficat pune puternic accentul asupra tranziţiei ecologice, prin alocarea a 46,6% din fondurile dispoinibile unor măsuri care susţin obiective (în lupta împotriva modificărilor) climatice”, a anunţat într-un comunicat Comisia.