Vremea va fi frumoasă în această săptămână, inclusiv de Paști.

Potrivit directorului executiv al Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, temperaturile se vor menține ridicate și chiar vor înregistra o creștere de la o zi la alta.

,,Începând de pe 1 Mai, vom avea o vreme caldă, cu temperaturi la scara întregii ţări între 17 până la 24 – 25 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile extra-carpatice. Vorbim aici de Vest, Sud-Vest, Sud.

Dar nu excludem ca, pe parcursul serii şi al nopţii, să avem şi averse slabe. Este important să petrecem timp liber cu cei dragi, pentru că vremea, în această Săptămână Mare, va fi una frumoasă şi în încălzire de la o zi la alta.”, a explicat Elena Mateescu, conform Agerpres.ro.

Elena Mateescu a subliniat că temperaturile sunt ușor peste media obișnuită pentru această perioadă.

,,Dacă astăzi ( 29 aprilie 2024, n.r.) contăm pe valori de până la 27 grade, mâine cu acelaşi ecart încheiem luna aprilie, cu valori generoase, de 27 de grade. Acest lucru înseamnă valori peste ceea ce ar fi normal pentru o ultimă decadă a unei luni aprilie”, a mai spus directorul ANM.

Conform meteorologilor de la AccuWeather, în Cluj-Napoca vremea rămâne frumoasă în prima zi de mai, dar și în timpul sărbătorilor pascale, cu temperaturi care vor fi ușor mai coborâte spre sfârșitul săptămânii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.