Sursă foto: servuscluj.ro

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca colaborează cu Universitatea Reykjavik din Islanda și cu Alianța Națională pentru Boli Rare România pentru a dezvolta primul laborator dedicat screening-ului neonatal bazat pe spectrometrie de masă din România, în cadrul proiectului pilot de screening neonatal extins. Laboratorul, numit METABOMS, va fi amplasat în clădirea Centrului de Cercetări pentru Medicină Avansată – MEDFUTURE al UMF Cluj-Napoca.

„Prin astfel de inițiative, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca vine în sprijinul comunității, punând la dispoziție o infrastructură de ultimă generație, în cadrul Centrului de Cercetări pentru Medicină Avansată MEDFUTURE, și o resursă umană, înalt specializată în spectrometrie de masă, care s-a evidențiat de-a lungul timpului prin rezultate excepționale. Valoarea echipamentelor specifice achiziționate în cadrul acestui proiect este de 380.000 euro. Echipamentele vor fi utilizate pentru dezvoltarea unui serviciu de sănătate inovativ în beneficiul populației, aceasta fiind una dintre componentele esențiale ale misiunii universității noastre”, a declarat prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul UMF Cluj-Napoca.

METABOMS are ca scop îmbunătățirea accesului la servicii medicale preventive și promovarea accesului echitabil la asistența medicală pentru grupurile vulnerabile, inclusiv pentru populația romă. De asemenea, proiectul urmărește evaluarea incidenței bolilor metabolice congenitale în rândul grupului țintă. În perioada de implementare a proiectului (2023-2024), testele sunt oferite gratuit nou-născuților din grupul țintă, cu scopul de a detecta cât mai multe tulburări metabolice congenitale care pot afecta dezvoltarea copilului și care necesită intervenții medicale timpurii.

Proiectul este finanțat prin programul „Provocări în sănătatea publică la nivel european” – Mecanismul Financiar SEE 2014-2021, prin Granturile SEE și Norvegiene finanțate de Islanda, Liechtenstein și Norvegia, precum și de Ministerul Sănătății din România. Bugetul alocat proiectului este de aproximativ un milion de euro.

Implementarea acestui proiect pilot de screening extins implică crearea unei infrastructuri analitice avansate, bazate pe spectrometria de masă, capabilă să detecteze într-o singură analiză prezența a 32 de metaboliți specifici pentru tulburări metabolice congenitale, cum ar fi tulburări ale aminoacizilor, tulburări ale acizilor organici, tulburări în oxidarea acizilor grași și tulburări ale ciclului ureei. Prin programul de formare a personalului din laborator, se dorește instruirea specialiștilor capabili să utilizeze tehnologia avansată de analiză, în cazul în care proiectul va fi extins la nivel național. De asemenea, schimbul de bune practici și validarea externă a rezultatelor de către un laborator acreditat din Islanda poate asigura calitatea înaltă a rezultatelor obținute de laborator, a spus prof. dr. Cristina-Adela Iuga, responsabilă cu implementarea proiectului și director al Centrului de Cercetări pentru Medicină Avansată MEDFUTURE.

Proiectul METABOMS este implementat la nivel regional, cu sprijinul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj prin Laboratorul Regional de Screening Neonatal, care acoperă județele: Cluj, Bihor, Harghita, Maramureș, Sălaj, Sibiu și Satu Mare. Acest proiect pilot completează Programul Național de Screening Neonatal, finanțat de Ministerul Sănătății.

„Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj a fost și va fi un colaborator al UMF “Iuliu Hațieganu” împărtășind o misiune comună – creșterea permanentă a calității serviciilor medicale oferite populației. Prin implicarea în acest proiect, Centrul Regional de Screening Neonatal Cluj își va putea aduce contribuția la optimizarea fluxului curent de lucru în cadrul programului de screening neonatal național”, a declarat Claudia Gherman, manager al SCJU Cluj.

„Screeningul metabolic la nou-născut a fost inițiat în Europa în anii 1960 cu scopul de a diagnostica fenilcetonuria la bebeluși – o boală metabolică rară asociată cu retard mintal și leziuni cerebrale ireversibile. Pe măsură ce medicina și tehnologia au progresat, screeningul metabolic a evoluat către un panel complex de teste prin care se pot depista zeci de anomalii și condiții patologice la nou-născuți. Eficiența sistemelor naționale de screening se măsoară prin numărul de boli pentru care se realizează, prin numărul nou-născuților incluși în screening raportat la total, precum și prin intervalul de timp dintre momentul recoltării și realizarea analizei”, a declarat și Gabriela Zaharie, șef Secție Neonatologie I din cadrul SCJU Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.