Potrivit Boarding Pass, piloţii Boeingului 737-700NG Luxair (LX-LBR), Bucureşti – Luxembourg, au decis, joi seară, să revină pe Aeroportul Otopeni la zece minute după decolare, din cauza unei probleme tehnice.
Unul dintre piloţii avionului a afirmat în convorbirea cu controlorii de trafic aerian că unul dintre generatoarele avionului şi unitatea de alimentare auxiliară (APU) au cedat.
Piloţii nu au declarat urgenţă şi au aterizat în siguranţă pe pista 26R a aeroportului „Henri Coandă” (Otopeni) din Bucureşti la ora locală 22:18.
Ulterior, zborul Luxair dintre Bucureşti şi Luxemburg a fost anulat.