Sursă foto: servuscluj.ro

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, în parteneriat cu unități de învățământ din județ, continuă activitățile din cadrul proiectului educațional intitulat „Tehnici tradiționale de decorare a ouălor de Paște”. Următorul atelier va avea loc în data de 23 martie a.c., în sala „Media” a Bibliotecii Județene „Octavian Goga” din Cluj-Napoca, în colaborare cu Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu” din același oraș. La atelier vor participa elevi de gimnaziu interesați de meșteșugul de decorare a ouălor, care devine din ce în ce mai rar întâlnit în zilele noastre.

Consultantul artistic Claudiu Cubleșan va prezenta tehnicile tradiționale de decorare a ouălor, precum tehnica „batic” care presupune băi succesive de culoare. Vor fi prezentate și alte tehnici tradiționale de vopsire a ouălor cu vopsele naturale, cum ar fi decorarea cu frunze, plante, fire de iarbă, lipite pe ou și legate în ciorap (dres) subțire, apoi introduse în apa în care se fierb cojile de ceapă roșie, respectiv albă, curcuma (condiment natural de culoare galbenă, obținut prin măcinarea rădăcinii), varză roșie, afine, sfeclă roșie etc. Decorarea ouălor se face cu ajutorul vopselelor, a cerii de albine, iar produsele obținute pot constitui obiectele unei expoziții în cadrul fiecărei școli partenere în proiect.

În cadrul atelierului, tânăra interpretă de muzică populară Andrada Mariș va susține un recital de pricesne.

Unul dintre obiectivele importante ale atelierului „Tehnici tradiționale de decorare a ouălor de Paște” este să trezească interesul și dragostea pentru acest meșteșug, astfel încât măcar o parte dintre elevii inițiați să continue să-l practice și să-l promoveze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.