Sursă foto: zcj.ro

Se planifică o investiție în valoare de peste 26 de milioane de lei pentru iluminarea trecerilor de pietoni de pe drumurile județene din județul Cluj. Fondurile necesare vor fi asigurate prin finanțarea europeană obținută de către Consiliul Județean Cluj.

În cadrul unei ședințe ordinare desfășurate joi, Consiliul Județean Cluj a aprobat proiectul cu finanțare europeană denumit „Iluminarea trecerilor pentru pietoni pe drumurile județene din județul Cluj – etapa I”.

„Prin această investiție urmărim creșterea gradului de securitate a cetățenilor și a siguranței circulației rutiere, pe toate drumurile județene. Marele avantaj al proiectului e legat atât de faptul că presupune folosirea banilor europeni, nerambursabili, cât și a unor tehnologii de ultimă generație care asigură un consum redus de electricitate”, a declarat șeful CJ Cluj, Alin Tișe.

Prin implementarea acestui proiect se va asigura iluminarea corespunzătoare a trecerilor de pietoni nesemaforizate marcate și semnalizate, utilizând sisteme inteligente de iluminat cu LED-uri cu lumină asimetrică. Într-o primă fază, se va acoperi iluminarea a 188 de treceri de pietoni de pe drumurile județene, prin instalarea a 376 de aparate de iluminat și a 376 de stâlpi noi. Aceste treceri de pietoni vor beneficia de iluminare adecvată, folosind sisteme inteligente de tip LED, care vor fi alimentate atât din rețeaua electrică existentă, cât și printr-un sistem fotovoltaic. Pentru a asigura eficiența și optimizarea consumului de energie, vor fi instalate senzori de prezență care vor activa sau dezactiva iluminatul în funcție de necesități.

Valoarea totală a acestui proiect se ridică la 26.312.457,50 lei, TVA inclus, din care contribuția Consiliului Județean Cluj este de 2.653.313,03 lei, TVA inclus. Proiectul a fost depus spre finanțare prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 și se află în prezent în etapa de contractare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.