Liderul PNL, Nicolae Ciucă, susține că ideea comasării alegerilor ar putea aduce o prezenţă mai mare la vot, pentru că românii nu ar fi „atât de disponibili să participe la patru runde de alegeri cu acelaşi entuziasm”: „Dacă ne uităm, din iunie până în decembrie, cu toţii vom fi ocupaţi şi preocupaţi de ceea ce se va întâmpla pe scena politică. Pentru că este o bătălie în urma căreia cel care va câştiga ia totul, iar ceilalţi trebuie să o ia de la început, ceea ce este foarte corect. Şi atunci nu cred că ne putem permite în contextul actual să sacrificăm o jumătate de an doar pentru un astfel de plan care se derulează pe cele şase luni”.

Întrebat, sâmbătă, la Prima Tv, despre comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, Ciucă a spus, conform News.ro, că susține „orice decizie și orice soluţie care să faciliteze” o participare cât mai mare la vot:

– „(…) dacă ne uităm, din iunie până în decembrie, cu toţii vom fi ocupaţi şi preocupaţi de ceea ce se va     întâmpla pe scena politică. Pentru că este o bătălie în urma căreia cel care va câştiga ia totul, iar ceilalţi   trebuie să o ia de la început, ceea ce este foarte corect.

– Şi atunci nu cred că ne putem permite în contextul actual să sacrificăm o jumătate de an doar pentru un –-    astfel de plan care se derulează pe cele şase luni. Şi dacă există posibilitatea constituţională, legală, care să   vină în sprijinul democraţiei, pentru că până la urmă ce ne interesează?

– La alegeri să vină cât mai mulţi oameni, să putem să avem o legitimare a celor care sunt aleşi. Şi nu cred că      cetăţenii, românii vor fi atât de disponibili să participe la cinci runde de alegeri cu acelaşi entuziasm, dorindu-    şi să îşi manifeste dreptul la vot. Ca atare, ideea comasării este o idee care poate să ne aducă o prezenţă mai    mare la vot”.

Liderul PNL a mai susținut că cele aproape zece săptămâni de alegeri, dacă nu ar fi comasate, ar putea afecta derularea cursurilor în școli, având în vedere că secţiile de votare sunt amenajate în unități de învățământ.

De cine depinde comasarea alegerilor?

Întrebat de cine depinde această înţelegere, dacă de Marcel Ciolacu sau de partenerii din PSD, preşedintele PNL a răspuns:

„Aşa cum arată lucrurile acum, din punct de vedere constituţional, dacă nu se intervine în elementele principale ale cadrului legislativ privind desfăşurarea alegerilor, ci doar la elemente care ţin de temporalitatea procesului, de timpii în care se desfăşoară, atunci este o responsabilitate a Guvernului pentru a emite o hotărâre de guvern în care să se stabilească foarte clar calendarul alegerilor.

Nu doar comasarea. Şi sunt nişte condiţionalizări de timp, 90 de zile, 75 de zile, să avem aceste hotărâri”.
Despre discuțiile cu Ciolacu despre comasarea alegerilor, Ciucă a spus că au stabilit ca fiecare să obțină mandat în conducerile PNL și PSD, apoi să prezinte decizia.

Întrebat dacă va ţine cont de recomandările venite de la Comisia Europeană, de la Comisia de la Veneţia, în condiţiile în care opoziţia acuză că această comasare nu este o decizie democratică, Ciucă a susținut că România nu ar fi singura țară în care europarlamentarele ar fi comasate cu locale.

Chestionat dacă nu crede că va bloca Comisia Europeană acest demers, preşedintele PNL a răspuns: „Nu, pentru că nu putem să ne ducem să discutăm despre un astfel demers, nu putem să venim în faţa publicului şi să zicem ştiţi, uitaţi, ne-am gândit noi peste noapte că e bine să procedăm de maniera asta. Este studiat în interiorul specialiştilor pe juridic şi avem aceste concluzii”.

Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat miercuri, după şedinţa conducerii PSD, că nu a fost luată nicio decizie în interiorul partidului privind comasarea alegerilor, iar o hotărâre trebuie luată în coaliţie, nu doar de către social-democraţi.

„După unii da, după alţii nu. Cu certitudine pe 9 iunie o să avem alegeri europarlamentare. Nu am luat o decizie în interiorul partidului şi plus că nu putem să o luăm singuri. Cu toate că alţi colegi de coaliţie nu cunosc acest detaliu şi această comasare. De aceea am stabilit cu toţi colegii parlamentari că nu vor vota nicio modificare legislativă în acest moment în ceea ce priveşte comasarea alegerilor sau decalare a vreunui rând de alegeri”, a afirmat Marcel Ciolacu, întrebat dacă PSD ar fi dispus să accepte vreo variantă de comasare a alegerilor.

Ulterior, liberalii au votat în unanimitate, în şedinţa Biroului Politic Naţional, să mandateze conducerea PNL pentru începerea discuţiilor în coaliţie privind comasarea alegerilor.

Președintele Klaus Iohannis a avut o primă reacție joi, spunând că discuțiile din coaliție privind varianta comasării alegerilor europarlamentare cu cele locale sunt legitime, iar o astfel de măsură „ar fi o soluție”, pentru că sunt „greu de gestionat patru rânduri de alegeri în jumătate de an”.