Una dintre țările membre ale Alianței Nord-Atlantice (NATO) a declarat că este gata să-și trimită soldații în Ucraina pentru instruire. Între timp, Moscova a trecut la amenințări.Lituania membră NATO și UE este pregătită să își trimită soldații într-o misiune de instruire în Ucraina, în ciuda amenințărilor nucleare ale Rusiei, a declarat premierul lituanian Ingrida Simonyte, într-un interviu pentru Financial Times, preluat de The Moscow Times.Comentariile premierului Lituaniei vin după ce Ministerul rus al Apărării a anunțat că forțele sale se pregătesc să efectueze exerciții cu arme nucleare tactice ca răspuns la „amenințările și provocările” occidentale.„Dacă ne-am gândit doar la răspunsul rusesc, atunci nu am putea trimite nimic. La fiecare a doua săptămână auzi că cineva va fi bombardat cu arme nucleare”, a declarat Simonyte pentru Financial Times despre posibilitatea ca lituanienii să pună cizme la sol în Ucraina.Lituania, membră a UE și NATO, a propus anterior să-și trimită trupele în Ucraina în scopuri de antrenament, dar Kievul nu a făcut încă o astfel de cerere, mai notează publicația britanică.Rusia amenință FranțaDe partea cealaltă, Rusia a avertizat, miercuri, Franţa că, dacă preşedintele Emmanuel Macron va trimite trupe în Ucraina, atunci acestea vor fi văzute ca ţinte legitime de către armata rusă, relatează Reuters, citată de News.ro.Preşedintele Macron a provocat controverse în februarie, spunând că nu poate exclude desfăşurarea de trupe terestre în Ucraina în viitor. Liderul francez a avertizat că, dacă Rusia va câştiga în Ucraina, atunci credibilitatea Europei va fi redusă la zero. El şi-a reconfirmat această poziţie într-un interviu recent acordat revistei The Economist.„Este ştiut faptul că Macron însuşi explică această retorică prin dorinţa de a crea un fel de ambiguitate strategică pentru Rusia”, a comentat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. „Trebuie să îl dezamăgim – pentru noi situaţia pare mai mult decât sigură”, a adăugat Zaharova într-un briefing de presă.„Dacă francezii apar în zona de conflict, ei vor deveni în mod inevitabil ţinte pentru forţele armate ruse. Mi se pare că Parisul are deja dovada acestui lucru”, a menţionat ea. Zaharova a precizat că Rusia vede deja un număr tot mai mare de cetăţeni francezi printre cei ucişi în Ucraina.Rusia a declarat luni că va exersa desfăşurarea de arme nucleare tactice în cadrul unui exerciţiu militar, după ceea ce Moscova a declarat că sunt ameninţări din partea Franţei, Marii Britanii şi Statelor Unite.