Categorii
Showbiz

Loredana Groza, susținută pe deplin de tatăl ei. Cum decurge relația tată-fiică și cu ce își ocupă timpul Vasile Groza la 86 de ani

Loredana Groza este una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite cântărețe din România, iar ea este susținută pe deplin de familia ei și în special de tatăl său, care, atunci când poate, o însoțește la evenimente.

Vasile Groza, în vârstă de 86 de ani a povestit cum a fost în umbra fiicei sale la început de drum și a dezvăluit că lui Loredana îi plăcea să cânte încă de mică, iar la trei ani se urca pe scaun și începea să recite diverse melodii.

Loredana Groza se bucură de sprijinul părinților ei

Vasile Groza merge la evenimentele fiicei sale de fiecare dată când are ocazia. „Am fost recent, la Mamma Mia, cu toții. Eu având un serviciu mai lejer, când era ea în ascensiune, eram umbra ei. Era totuși minoră. Consideram că e necesar să fiu lângă ea. Iar acum ne-a intrat în puterea obișnuinței, când se duce undeva, mergem și noi”, a spus tatăl cântăreței.

El a povestit că totul se datorează familiei lărgite și unite pe care a avut-o și, pentru că a trăit la țară, a știut cum să își educe copiii. „La țară e geneza vieții. Lori are meritul că ne ține în jurul ei. Nu s-a urcat scroafa în copac”, a spus tatăl artistei, care a mărturisit că fiica ei are mare grijă de el și de sănătatea lui.

Vasile Groza scrie câte o poezie pe zi

Vasile Groza are o adevărată pasiune pentru muzică și, spune el, în fiecare zi scrie câte o poezie. De asemenea, uneori scrie și reportaje. Nu se chinuie să scrie, ci cuvintele îi ies lin, iar apoi le așterne pe hârtie.

„De zece ani de zile fac zi de zi câte o poezie. Le fac nu cu sudoare, ele vin, și ca florile trebuie udate, aranjate. Nu fac o muncă de miner, ci una obișnuită, de om la pensie. La mine a dat Dumnezeu și vin mai la grămadă. Am reușit acest lanț zece ani și văd că merge și următoarea cartea”, a mai spus tatăl Loredanei.

Acesta a publicat de-a lungul vieții și opt cărți, ce au apărut în librării, însă nu se merită să mai publice, deoarece costurile sunt prea mari, iar lumea nu mai citește la fel de mult ca înainte.

„Am repartizat cele opt cărți în seturi. Nu prea se vinde cartea la noi și nu ai curajul să te aventurezi în tipografie, tipografia te usucă.

Acum dacă bagi o carte în magazine nu ți-o ia nimeni și începi să plătești chirie că ții cartea la librărie. Dar, ce e normal în țara asta? Am avut „Prințesa blue”, o carte de povești, în 2005, care s-a epuizat de cum am băgat-o în librării. Și, ce credeți? Că am rămas dator la impozite”, a mărturisit tatăl artistei, potrivit playtech.ro.