”Să ştiţi că nu sunt de acord să nu se plătească rovinieta. Dar sunt de acord, dacă se stă la coadă 30 de ore în Vama Siret, de exemplu, să nu-l amendezi pe şoferul de TIR, nu stă din vina lui. Şi atunci găsim soluţii astfel încât să mutăm acest sistem de control mai devreme, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să plătească rovinieta”, a afirmat Sorin Grindeanu, vineri seară, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

 

Unii dintre şoferii care au protestat, în ultimele zile, în mai multe zone din ţară au reclamat, pe lângă creşterea tarifelor pentru poliţele de răspundere civilă auto, şi creşterea tarifelor pentru taxele de drum pe care transportatorii trebuie să le achite.