Sursă foto: servuscluj.ro

Consiliul Județean Cluj, în colaborare cu organizația „Let’s Do It, Romania!”, invită persoanele interesate să participe și în acest an la Ziua de Curățenie Națională, care va avea loc pe data de 16 septembrie a.c.

Evenimentul, devenit deja o tradiție, implică și alte 191 de țări cu aceeași misiune: reducerea deșeurilor din mediul înconjurător.

Astfel, voluntarii din Cluj și din întreaga țară sunt așteptați pe 16 septembrie să adune deșeurile din natură și să petreacă o zi alături de cei dornici să facă o schimbare pozitivă.

Cei interesați se pot înscrie pe website-ul https://membership.letsdoitromania.ro/. Pentru informații suplimentare, puteți contacta coordonatorii județeni prin intermediul acestui link: https://letsdoitromania.ro/contacte/.

În județul Cluj, acțiunea se va desfășura în următoarele locații principale:

  • Zona Becaș, Cluj-Napoca
  • Florești – zona Baraj
  • Hoia – zona Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia”

Este demn de menționat că eforturile constante și semnificative ale World Clean-up Day pentru protejarea mediului și promovarea durabilității globale au fost recunoscute la Roma, pe data de 24 iulie 2023, când au primit Premiul Națiunilor Unite pentru Mobilizare pentru Obiectivele de Dezvoltare Durabilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.