Orașul de origine al participanților Ucrainei la concursul Euroviziunii a fost ținta unui atac rusesc cu rachete chiar în timpul concertului de sâmbătă. Centrul universitar Ternopil, orașul de origine al grupului Tvorci, a fost ținta unui atac cu rachete, soldat cu doi răniți.Ternopil, centrul universitar în care locuiesc cei de la Tvorci, o formație de muzică electronică, s-a numărat printre localitățile atacate cu rachete rusești, după cum a declarat Dame Melinda Simmons, ambasadoarea britanică în Ucraina, scrie The Guardian.Pe Twitter, dna Simmons a transmis următorul mesaj: “În tot acest timp, chiar în noaptea concursului Eurovision, Ucraina este ținta unui nou atac rusesc cu rachete”.“Tvorci ar câștiga cu siguranță premiul pentru aspectul vizual. Punerea în scenă a fost strălucită”.Lăudând prestația participanților Ucrainei la concurs, dna Simmons a mai adăugat: “Și totodată nefericită, având în vedere că centrul universitar Ternopil a fost ținta rachetelor (rusești) chiar în această seară“.Pe Telegram, autoritățile locale au precizat că atacul a lovit depozitele unor firme comerciale și ale unei organizații religioase, rănind două persoane.În cursul săptămânii, cei de la Tvorci și-au exprima speranța de a putea readuce în lumina reflectoarelor lupta țării lor pentru libertate.Tot sâmbătă, trupele ucrainene au înaintat în orașul Bahmut, din estul țării. Forțele înaintează în Bahmut din două direcții, dar situația orașului este mai complicată, după cum a declarat ministrul apărării, Hanna Maliar.„Inamicul este incapabil să preia controlul asupra orașului”, a scris ministrul Maliar în contul său de pe Telegram.În ceea ce îl privește, sâmbătă, Volodimir Zelenski l-a rugat pe Papa Francisc să sprijine planul de pace al Kievului, iar Papa a dat de înțeles că va ajuta la repatrierea copiilor ucraineni capturați de ruși.Președintele ucrainean s-a aflat la Roma cu ocazia unei vizite de o zi, el având întâlniri și cu președintele Italiei, Sergio Mattarella, și cu premierul Giorgia Meloni.Zelenski, care a vizitat pentru prima oară Roma de la începutul războiului, a discutat cu papa timp de 40 de minute, înmânându-i cu această ocazie o vestă antiglonț folosită de un soldat ucrainean, vestă peste care a fost pictată ulterior imaginea Sfintei Fecioare.O declarație a Vaticanului a precizat că, pe parcursul unei discuții private, Zelenski și papa au discutat aspectele umanitare, aspecte care, potrivit unei surse de la Vatican, vizează dorința Vaticanului de a ajuta la repatrierea copiilor ucraineni.Kievul estimează că, începând din februarie 2022, aproape 19500 de copii au fost duși în Rusia sau în Crimeea ocupată de Rusia – demersuri pe care Kievul le califică drept deportări ilegale.„Trebuie să depunem toate eforturile ca să-i aducem acasă, a declarat Zelenski ulterior, pe Twitter”, el subliniind că a discutat problema cu papa.Președintele ucrainean a precizat că i-a cerut papei să sprijine planul de pace în zece puncte al Kievului.„L-am rugat pe papă să condamne crimele rușilor din Ucraina. Pentru că nu se poate pune semnul egal între victimă și agresor”, a subliniat Zelenski pe Twitter. (Articol de Nadeem Badshah, Traducerea: Alexandru Danga/Rador).