Sursă foto: stiridecluj.ro

 

Consilierii locali din Florești au aprobat începerea tuturor lucrărilor la centura metropolitană, un proiect așteptat cu nerăbdare de toți șoferii.

”Conform adresei nr. 405333/441/10.04.2024, beneficiarul lucrării solicită emiterea acordului administratorului domeniului public și privat al Comunei Florești în vederea obținerii tuturor avizelor și acordurilor necesare pentru autorizarea proiectului.

Prin Certificatul de Urbanism nr. 303 din 09.04.2024, emis de către Comuna Florești, este precizat expres necesitatea obținerii unei hotărâri de consiliu local pentru exprimarea acordului pentru efectuarea lucrărilor pe domeniul public și/sau privat al comunei Florești”, se precizează în referatul de aprobare.

Recent, consilierii locali din Cluj-Napoca au votat pentru actualizarea costurilor de construcție a centurii metropolitane, în data de vineri, 5 aprilie 2024. Prețul s-a majorat de la 1,6 miliarde de euro la 1,7 miliarde de euro, din cauza întârzierii începerii proiectului și a creșterii costurilor materialelor de construcție.

Cu toate acestea, în ciuda speranțelor ridicate, șoferii ar trebui să fie conștienți că licitația pentru tronsonul principal al centurii metropolitane nu a fost încă demarată și că, în cel mai optimist scenariu, lucrările vor dura cel puțin 6 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.