Sursă foto: stiridecluj.ro

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a publicat calendarul pentru admiterea din anul universitar 2024-2025.

Înscrierea candidaților va avea loc în intervalul 1-6 iulie, între orele 8:00 și 16:00. Examenul scris va fi susținut pe data de 21 iulie, iar contestațiile pot fi depuse în aceeași zi.

Confirmarea locurilor va avea loc între 29 iulie și 9 august.

Calendarul complet al concursului de admitere este următorul:

1 iulie – 13 iulie 2024 (inclusiv 6 iulie și 13 iulie), în intervalul orar 8:00 – 16:00 – înscrierea candidaților;
17 iulie 2024 – afișarea listelor cu candidații înscriși și repartizarea acestora pe săli;
21 iulie 2024 – examen scris de admitere;
21 iulie 2024 – contestații la întrebări în intervalul de două ore de la încheierea probei de concurs;
22 iulie 2024 – afișarea rezultatelor;
22 iulie 2024 – în intervalul orar 9:00 – 13:00, contestaţii la notă;
23 iulie 2024 – afișarea rezultatelor finale după contestații;
29 iulie – 9 august 2024 – confirmarea locurilor.
A doua sesiune de examen – septembrie (datele exacte se stabilesc anual, prin hotărâre a Senatului sau a Consiliului de Administraţie prin delegare de către Senat) – se poate organiza numai dacă, după prima sesiune, rămân locuri neocupate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.