Pentru încoronarea din 6 mai, Regele Charles se rupe puţin de tradiţia atât de iubită de britanici. Arhiepiscopul de Canterbury va ruga milioane de britanici să jure credinţă Regelui şi urmaşilor acestuia. Ceremonia se va întinde doar pe 90 de minute, jumătate din cât a durat cea a Elisabetei a Doua.Pentru prima dată în istorie, publicul va avea un rol în procesul de încoronare a unui monarh britanic. Invitaţii prezenţi în catedrala Westminster, dar şi telespectatorii, vor fi îndemnaţi să jure credinţă Regelui. Evenimentul de sâmbăta viitoare stârneşte deja mari emoţii în regatul Unit, iar primii fani s-au aşezat deja pe traseul pe care îl vor parcurge Charles şi Camilla.Doar 2.000 de oameni vor fi prezenți în catedrală, în ziua încoronării Regelui Charles
Doar 2.000 de oameni vor fi prezenţi în catedrală, spre deosebire de cei 8.000 de invitaţi din 1953. Iar textele vor fi citite, în premieră, şi în celelalte limbi ale Regatului Unit: galeza, gaelica scoţiană şi gaelica irlandeză.„Diferența majoră pe care o vom vedea între încoronarea Elisabetei a II-a și încoronarea lui Charles al III-lea este că regina, Camilla, va fi încoronată alături de Charles. Ultima încoronare (dublă – n.red.) a avut loc în 1937”, a declarat Kate Williams, istoric.În ziua încoronării, Charles va jura să respecte legea şi Biserica Angliei
În ziua cea mare, Charles va jura să respecte legea şi Biserica Angliei. Aşezat pe Scaunul Încoronării, el va fi uns cu mir sfânt de la Ierusalim. Apoi, va primi pietre preţioase, sceptre şi săbii, semne ale puterii şi autorităţii monarhului. La final, Arhiepiscopul îi va pune pe cap Coroana Sfântului Edward, singurul moment al domniei sale în care o va purta.La Londra, fanii familie regale şi-au instalat deja corturi pe traseul pe care Charles şi Camilla îl vor parcurge în ziua încoronării. Printre ei se află şi John, cunoscut deja de public ca fiind fanul numărul unu al Prinţesei Diana.Încoronarea regelui Charles al III-lea. Cine vine, cine nu vine și cine nu a fost invitatParticipanţi:– Prinţul Harry, care s-a rupt de casa regală şi a părăsit Marea Britanie în 2020 pentru California, şi-a confirmat prezenţa după luni de negocieri cu Palatul Buckingham.– Numeroşi lideri străini, precum preşedintele francez Emmanuel Macron, preşedintele german Frank-Walter Steinmeier, preşedintele filipinez Ferdinand Marcos Jr, precum şi preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi premierul australian Anthony Albanese– Premierul britanic Rishi Sunak şi soţia sa Akshata Murty, precum şi principalii membri ai guvernului.– Capete încoronate din întreaga lume, printre care din Spania regele Felipe al VI-lea şi regina Letizia, din Danemarca prinţul Frederik şi prinţesa Mary, din Japonia prinţul Fuhimito şi prinţesa Kiko, prinţul Albert al II-lea de Monaco, iar din Iordania regele Abdullah al II-lea şi regina Rania, citează Digi24.ro.– Sute de persoane care au făcut ceva pentru comunitatea lor şi au fost decorate de Palatul Buckingham, cum ar fi elevul Max Woosey, care a dormit într-un cort în grădina sa timp de trei ani pentru a strânge bani pentru un ospiciu, sau Richard Thomas, care a livrat mai multe mii de medicamente bolnavilor în timpul pandemiei de COVID-19.– 400 de tineri membri ai unor asociaţii susţinute de familia regală.– Un număr restrâns de 80 de membri ai Camerei Lorzilor şi ai Camerei Comunelor.– Copiii reginei consoarte Camilla, criticul culinar Tom Parker Bowles şi sora sa Laura Lopes, curatoare de artă.Absenţi:– Preşedintele SUA Joe Biden va fi reprezentat de soţia sa, Jill Biden. Niciodată până acum un preşedinte american nu a asistat la încoronarea unui monarh britanic, au reamintit oficialii de pe ambele maluri ale Atlanticului.Casa Albă a insistat asupra faptului că absenţa lui Joe Biden, despre care se ştie că este mândru de rădăcinile sale irlandeze, „nu a fost un semn de dispreţ”. Joe Biden a acceptat deja invitaţia regelui de a efectua o vizită de stat în Marea Britanie.– Meghan Markle, soţia prinţului Harry, va rămâne în California împreună cu cei doi copii ai lor, Lilibet şi Archie, care va împlini patru ani în ziua încoronării.Persoane care nu au fost invitate:– Cei mai mulţi dintre cei 24 de duci care nu fac parte în niciun fel din familia regală, aceştia ducând greul presupusei dorinţe a regelui de a stabili o listă de invitaţi pe o bază meritocratică mai degrabă decât aristocratică. Ducele de Rutland şi-a exprimat dezamăgirea pentru Daily Mail, menţionând că „familii ca (a sa) sunt cele care au susţinut familia regală timp de 1.000 de ani”.– Soţii de parlamentari britanici.– Sarah Ferguson, fosta soţie a prinţului Andrew, fratele regelui, care încă locuieşte cu acesta la proprietatea lor din Windsor. Aventurile din trecut ale ducesei de York au stânjenit adesea familia regală.– Lady Pamela Mountbatten, fiica lui Louis Mountbatten, Primul Conte Mountbatten de Burma, unchiul de-al doilea şi mentorul lui Charles, şi una dintre cele două domnişoare de onoare încă în viaţă ale reginei Elisabeta a II-a la căsătoria acesteia cu prinţul Philip, în 1947.