Sursă foto: stiridecluj.ro

Aproape 10.000 de credincioși au sosit chiar și de departe, uneori sute de kilometri, la Mănăstirea Nicula din județul Cluj, cu ocazia sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului, în data de 15 august 2023. Un număr semnificativ dintre aceștia au decis să rămână peste noapte la mănăstire pentru a participa la sărbătoare.

Într-un gest profund spiritual, zece mii de oameni au înconjurat Mănăstirea Nicula, adesea în poziție de genunchi sau mergând pe coate, în timp ce se rugau la Maica Domnului. Acest gest reprezintă simbolul smereniei și al sacrificiului. Este o tradiție profund respectată de credincioșii care, în mod obișnuit, se roagă pentru sănătate, soluționarea problemelor și succes în viață.

„Pe lângă faptul ca pare greu, e un drum pe care simți că te trage cineva, îți dă puterea. Când eram mică, am avut o problemă de sănătate, o rană care nu mi-a trecut și am venit aici și am înconjurat o singură dată bisericuța. Și să știți că am avut vindecare! Îndemn pe toata lumea să creadă în Maica Domnului”, precizează o femeie care a venit la Nicula, pentru Antena 3 CNN.

La sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului de anul acesta, se preconizează că peste 100.000 de credincioși, aparținând atât Bisericii Ortodoxe cât și Bisericii Greco-Catolice, vor participa la evenimentul desfășurat la Mănăstirea Nicula.

„Aici este o icoană a Maicii Domnului care a plâns în 1699 timp de 26 de zile. Tot acest pelerinaj este atât de mare pentru că Maica Domnului i-a ajutat (pe oameni) în diferitele probleme le-au avut”, declară preotul Pantelimon Mocan, pentru sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.