Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, desfășoară 34 de percheziții domiciliare în județele Cluj, Argeș, Ilfov, municipiul București și într-o unitate penitenciară, în cadrul unei anchete penale referitoare la comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, efectuarea de operațiuni cu substanțe dopante cu grad de mare risc, operațiuni ilegale cu precursori de droguri, trafic internațional cu substanțe dopante cu grad de mare risc, spălare de bani și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

„Din cercetările efectuate a rezultat că, în cursul anului 2021, în județul Cluj, ar fi fost inițiat și s-ar fi constituit un grup infracțional organizat, format din zece persoane, care ulterior și-ar fi extins activitatea și în județul Argeș, scopul fiind efectuarea de operațiuni cu produse dopante cu grad de mare risc și cu precursori de droguri, precum și trafic internațional cu produse dopante cu grad de mare risc.

Liderul grupului, ar fi asigurat organizarea, finanțarea, aprovizionarea cu materie primă și utilaje (din China și India), retribuția membrilor, coordonarea și controlul activităţilor infracţionale, iar membrii grupului infracțional din eșalonul de execuție s-ar fi ocupat de transportul materiei prime la o fabrică clandestină, situată în județului Argeș, producerea substanțelor dopante cu grad de mare risc, depozitarea acestora, predarea către curieri și încasarea sumelor de bani, aferente livrărilor efectuate.

Preluarea, gestionarea și confirmarea comenzilor de substanțe ar fi fost realizată de persoanele cercetate prin utilizarea mai multor site-uri create în acest scop.

Din datele rezultate în urma cercetărilor a reieșit că, prin intermediul mai multor societăți controlate de membrii grupului, care ar fi avut contracte de prestări servicii cu firme de curierat, ar fi fost livrate peste 29.000 de colete conținând astfel de substanțe pe teritoriul României, iar alte 200 au fost exportate în diferite țări”, a transmis IPJ Cluj.

Alți participanți presupus ar fi fost implicați în falsificarea contractelor și facturilor pentru a conferi o aparență legală sumelor de bani obținute din trafic, în deschiderea și utilizarea conturilor bancare pentru depunerea/transferul sumelor de bani rezultate din activitățile infracționale, precum și în efectuarea depunerilor și transferurilor de bani în aceste conturi, care erau controlate și utilizate de liderul grupului.

„Cercetările întreprinse au mai relevat că, în decembrie 2023, alți trei membrii (din aceeași familie) ar fi organizat procurarea, importul din Ungaria și transportul în România a 50 de kilograme de substanță psihoactivă (2-MMC), destinată comercializării, întreaga cantitate fiind depistată și indisponibilizată pe parcursul unei acțiuni de prindere în flagrant delict”, se mai precizează în comunicat.

Audierile vor avea loc la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj. Suportul de specialitate a fost furnizat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și de Serviciul Tehnic al D.I.I.C.O.T. Activitățile de cercetare au fost efectuate cu sprijinul polițiștilor Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Cluj – Napoca.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, ai experților criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Serviciul Criminalistic, precum și de jandarmii din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj și ai Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, precum și de inspectorii din cadrul Direcției Regionale Vamale Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.