Ucraina trece la mobilizarea condamnaților. Zilnic respinge atacuri în valuri ale rușilor. Proiectul de lege pentru mobilizarea condamnaților va fi depus în Parlamentul Ucrainei săptămâna viitoareUcraina trece la mobilizarea condamnaților. Zilnic respinge atacuri în valuri ale rușilor. Un proiect de lege ce va fi înaintat Radei Supreme stabilește norme de mobilizare a persoanelor condamnate și încarcerate.„Cred că va fi înregistrat săptămâna viitoare. La următoarele ședințe ale Radei Supreme, se va vota în prima lectură și în a doua. Mă aștept ca în primăvară, nu mai târziu, până la sfârșitul primăverii”, a declarat Denis Maliuska, ministrul Justiției, la buletinul național de știri comun 24/7, potrivit European Pravda.Ucraina trece la mobilizarea condamnaților. Zilnic respinge atacuri în valuri ale rușilor
Ministrul a remarcat că „sunt o mulțime, mii de prizonieri și condamnați care sunt pregătiți să devină cadre militare și să-și apere țara”.Maliuska a pecificat că, la cererea armatei, proiectul de lege va exclude mobilizarea condamnaților care au încălcat disciplina militară, au comis infracțiuni legate de îndeplinirea îndatoririi lor militare sau au comis infracțiuni împotriva statului.„Probabil că nu se va aplica mobilizarea la astfel de categorii. Dar ultimul cuvânt va avea Parlamentul. Nu mă aștept să fie amânată, pentru că până acum nu am întâlnit un singur politician, deputat sau lider al Forțelor Armate care să se opună activ ”, a spus Maliuska.În același timp, a subliniat Maliuska, nu toți comandanții militari sunt pregătiți să accepte condamnați în unitățile lor.„Trupe franceze în Ucraina duc la război mondial”„Nu vom forța pe nimeni să accepte astfel de militari mobilizați. Cel mai probabil, acestea vor fi detașamente separate. Dar, în orice caz, doar comandanții care înțeleg cu cine vor avea de-a face și cum să lucreze cu ei vor primi unități corespunzătoare, astfel încât să își poată apăra patria”, a spus ministrul.De altfel, împuținarea trupelor ucrainene, care zilnic resping zeci de atacuri ale rușilor, în mai multe părți ale frontului, fără posibilitate de rotație, au determinat țările aliate să ia în considerare trimiterea de trupe.În etapa inițială aceste trupe străine vor îndeplini sarcina de a elibera unitățile Forțelor Armate ale Ucrainei angajate în regiunile din spatele frontului.