PSD a introdus în cursa electorală un alt candidat pentru funcția de primar al comunei Florești, după ce candidatura lui Horia Șulea a fost respinsă de către Biroul Electoral.
Noul candidat este Horațiu Muntean Roșca, membru al PSD Florești și ginerele lui Horia Șulea. Decizia de respingere a candidaturii lui Horia Șulea a fost luată de Biroul Electoral de Circumscripție Comunală nr.38 Florești, pe 26 aprilie, din cauza unei condamnări penale care îi interzice să ocupe funcții publice.
La 25 aprilie 2024, domnul MEZE DANIEL ARON a depus la sediul biroului de circumscripție o sesizare referitoare la neîndeplinirea condițiilor legale de către domnul ȘULEA HORIA-PETRU pentru candidatura la funcția de primar al comunei Florești și la cea de consilier local, pe motivul calității sale de condamnat penal, fără a fi reabilitat.
Conform hotărârii BEC Florești, fostul primar a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, la o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare și un termen de încercare de 5 ani și 6 luni.
Prin urmare, Horia Șulea nu poate candida până la expirarea termenului stabilit de justiție. Este constatat că acesta nu îndeplinește condițiile legale pentru a candida pentru funcția de primar al comunei Florești, conform articolului 6 alineatul 2 litera b și litera c din Legea nr. 115/2015.