În data de 26 aprilie, în jurul orei 10:10, un șofer a fost surprins conducând cu viteza de 227 km/h pe Autostrada Transilvania, în zona tronsonului Câmpia Turzii – Nădășelu. Acesta a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 3.300 de lei și i s-a suspendat dreptul de a conduce vehicule pentru o perioadă de 120 de zile.

În altă situație, în data de 28 aprilie, în jurul orei 13:20, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 65 de ani, din municipiul Câmpia Turzii. S-a constatat că autoturismul avea aplicate plăcuțe de înmatriculare falsificate, confecționate în regie proprie de către șofer. Deși acesta deținea un permis de conducere valabil, iar autoturismul figura ca fiind înmatriculat, testarea sa cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,08 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform prevederilor OUG 195/2002 și a fost deschis un dosar penal pentru punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.