Ministrul leton al afacerilor externe, Krisjanis Karins, a avertizat că Rusia „nu se va opri” după războiul din Ucraina, iar NATO are nevoie de o „strategie pe termen lung” pentru a contracara Moscova, transmite Politico.„Rusia nu se va opri, Rusia poate fi doar oprit㔄Rusia nu se va opri, Rusia poate fi doar oprită”, a declarat șeful diplomației letone într-un interviu publicat vineri de Financial Times. „Să oprești Rusia în Ucraina nu înseamnă că s-a terminat. Înseamnă pur și simplu că va trebui să continuăm. Asta este important pentru NATO: că va trebui să lucrăm la o strategie pe termen lung pentru contracararea Rusiei”, a subliniat Krijanis Karins.Karins, fost premier, s-a arătat interesat să îl succeadă pe Jens Stoltenberg în poziția de secretar general al NATO, argumentând că următorul titular al acestei funcții ar trebui să provină dintr-o țară care și-a îndeplinit angajamentul de a aloca 2% din PIB pentru Apărare, cum este și cazul Letoniei.NATO trebuie să se asigure că „probabilitatea oricăror incidente este pur și simplu exclusă, de hotărârea noastră, de investițiile noastre în apărare”, a adăugat Krisjanis Karins.El nu este primul oficial de top care a avertizează că ambițiile militare ale Rusiei trec dincolo de Ucraina. Mesaje similare au transmis șeful armatei belgiene, Michel Hofman, și premierul polonez Donald Tusk.