Sursă foto: stiridecluj.ro

Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Cluj-Napoca, a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore după ce a adormit trei tineri cu un suc special și i-a jefuit.

Investigatorii au stabilit Adrian Neghrea ”în perioada mai-iunie 2023, bărbatul de 35 de ani s-ar fi întâlnit cu 3 persoane de sex masculin, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, în diferite imobile situate în comuna Florești, pe care le-ar fi servit cu băuturi, preparate cu o anumită substanță, fără ca ele să cunoască acest fapt.

În urma consumului băuturii respective, aceștia ar fi intrat în stare de somnolență, iar bărbatul, profitând de această stare, le-ar fi sustras anumite bunuri, respectiv carduri bancare, telefoane mobile, articole de vestimentație, cauzându-le un prejudiciu total în valoare de peste 29.000 de lei”.

Se pare că individul s-a inspirat  dintr-un film.

De asemenea, în urma investigațiilor, s-a constatat că acesta a efectuat operațiuni financiar-bancare frauduloase, utilizând cardurile sau aplicația bancară disponibilă pe telefoanele mobile pe care le-a furat.

Pe data de 23 iunie, polițiștii de la Secția 6 Poliție Rurală Florești au efectuat o percheziție domiciliară, în cadrul căreia au găsit și confiscat diverse mijloace materiale de probă, printre care cartele de telefonie mobilă, recipiente cu pipetă și alte bunuri relevante pentru caz.

Pe baza probatoriului adunat, Adrian Negrea a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiști, iar mai târziu un judecător de la Tribunalul Cluj a dispus arestarea sa pentru o perioadă de 30 de zile. Numele său apare înregistrat pe portalul Tribunalului Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.