Peste 500 de blocuri din Bucureşti vor rămâne fără apă caldă, săptămâna viitoare, întrucât au loc lucrări la reţeaua de termoficare

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Termoenergetica SA, vor avea loc intervenţii la:

1. Conducta Magistralei I – CET Cet Energo – Dn 400 mm şi Magistrala II Vest Dn 800 mm, în zona intersecţiei Bulevardului Iuliu Maniu cu strada Valea Cascadelor şi a străzilor Ametistului, Mărgelelor şi Apusului din Sectorul 6. Echipele companiei vor executa lucrări de înlocuire a conductei cu diametrul de 800 mm, două vane cu diametrul de 400 mm şi alţi şase metri de conductă Dn 400 mm.

Tot luni, vor începe lucrările de înlocuire a conductelor în cadrul Lotului 5, Obiectivul 25 din proiectul POIM cu finanţare europeană. Se vor executa lucrările necesare montării unui provizorat care să asigure furnizarea apei calde pe toată durata executării lucrărilor în acest proiect.

De asemenea, vor fi executate şi lucrările necesare montării unui alt provizorat de aproximativ 300 m de conductă (Dn 150 mm), pentru realizarea reparaţiilor la conductele Dn 400 mm din zona străzii Apusului, fără a fi sistată furnizarea apei calde pentru clienţi, pe toată durata lucrărilor de primă urgenţă desfăşurate de o firmă terţă. Pentru realizarea provizoratului, va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă în perioada 17-21 iulie, ora 23.00, pentru aproximativ 200 de blocuri.

Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1969, această porţiune de reţea având aproape 55 de ani de funcţionare.

2. Lucrări de înlocuire a reţelei pe conducta Dn 600 mm, în zona Aleilor Râul Sadului şi Ciceu, strada Aliorului şi Aleea Niculiţel din Sectorul 4. Se vor înlocui aproximativ 60 m de conductă cu acelaşi diametru. Ca urmare, între 17 şi 21 iulie, ora 23.00, va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă, pentru 90 de blocuri din această zonă.

Anul de punere în funcţiune a conductei este 1977, această porţiune de reţea având peste 45 de ani de funcţionare.

3. Conducta Magistralei Progresul Berceni Dn 800 mm, în zona Bulevardului Constantin Brâncoveanu şi a Şoselei Olteniţa din Sectorul 4. Se vor executa lucrările de punere în funcţiune a tronsonului modernizat prin proiectul Primăriei Municipiului Bucureşti – Obiectivul 5 şi se vor executa operaţiunile de blindare a unei noi porţiuni de reţea, pentru continuarea lucrărilor, fără sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă.

Totodată, echipele companiei vor interveni pentru a efectua lucrările de reparaţii a avariilor din reţeaua primară în zona Şoselei Olteniţei şi a străzii Padeşului din Sectorul 4. Pentru aproximativ 150 de blocuri va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă în perioada cuprinsă între 17 şi 24 iulie, ora 23.00.

Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1989, această porţiune de reţea având aproape 35 de ani de funcţionare.

4. Lucrări de înlocuire a reţelei pe conducta Dn 800 mm, în zona Bulevardului Unirii din Sectorul 5. Se vor executa lucrări de înlocuire a aproximativ zece metri de conductă cu acelaşi diametru. Pentru aproximativ 40 de blocuri va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă, în perioada cuprinsă între 14 şi 21 iulie, ora 23.00.

Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1991, această porţiune de reţea având peste 30 de ani de funcţionare.

5. Lucrări de reparaţii la conducta Dn 400 mm, în zona Gării de Nord şi a Maternităţii Polizu din Sectorul 1, unde se vor executa lucrări de înlocuire a aproximativ 15 metri de conductă. Pentru aproximativ 30 de blocuri din această zonă va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă în perioada cuprinsă între 18 şi 20 iulie, ora 23.00.

Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1962, această porţiune de reţea având peste 60 de ani de funcţionare.

6. Continuă lucrările de înlocuire a conductei Dn 200 mm, în zona străzii Slt. Gheorghe Stănescu din Sectorul 2, unde va fi schimbată o lungime totală de ţeavă de 60 de metri şi va fi realizată subtraversarea Şoselei Pantelimon. De aceea, până în 28 iulie, ora 23.00, furnizarea agentului termic pentru apă caldă pentru 10 blocuri din această zonă va rămâne sistată.

Anul de punere în funcţiune a conductei este 1978, această porţiune de reţea având aproape 45 de ani de funcţionare.

Sursa citată menţionează că termenele lucrărilor sunt estimate înainte de deschiderea şantierelor şi decopertarea galeriilor. Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor.

De Informatiacluj.ro

InformatiaCluj.ro este un site de stiri din Cluj-Napoca, Romania, care ofera actualizari despre evenimentele si noutatile din oras si din regiune.