Marina SUA a detectat, duminică, un semnal acustic similar cu cel provocat de o implozie în zona în care submersibilul se scufunda în Atlanticul de Nord, când a pierdut comunicarea cu nava de suport, potrivit unui înalt oficial al Marinei, relatează CNN.Marina americană a transmis imediat aceste informaţii comandanţilor de la faţa locului care coordonau acţiunile de căutare, a spus oficialul joi, adăugând că informaţiile au fost folosite pentru a restrânge zona de căutare.Dar sunetul imploziei nu a fost cionsiderat a fi ”definitiv”, a spus oficialul, iar eforturile multinaţionale de a găsi submersibilul au continuat ca o operaţiune de căutare şi salvare.„Orice şansă de a salva o viaţă merită să continui misiunea”, a spus sursa citată.
Wall Street Journal a fost primul care a raportat despre semnalul acustica preluată de Marină.Sunetul imploziei a fost captat de o reţea de senzori ca parte a unui sistem de ascultare subacvatică al Marinei, a spus oficialul, care a refuzat să intre în mai multe detalii despre sistemul secret. Reţeaua de senzori a permis Marinei să se concentreze asupra unei posibile locaţii a zgomotului, oferind echipelor de căutare o zonă mai bine determinată de căutare..Marina a ajutat, de asemenea, la analiza şi alte date acustice care au fost auzite pe parcursul eforturilor de căutare. Acestea au fost probabil o formă de viaţă naturală sau sunete emise de alte nave şi de nave care au făcut parte din efortul de căutare, a spus oficialul.Cei cinci pasageri ai submersibilului Titan au murit, a anunţat joi seară Paza de Coastă americană. Autorităţile au reconstituit în întregime coca submersibilului cu cinci elemente găsite. Primele elemente indică o ”implozie”, au transmis oficialii Pazei de Coastă.