Sursă foto: servuscluj.ro

Primarul Emil Boc a verificat, alături de reprezentanții DASM, centrele pentru persoanele fără adăpost din Cluj-Napoca. A vrut să se asigure că acestea sunt pregătite să primească pe cei care au nevoie de adăpost, în contextul temperaturilor scăzute din această perioadă. Potrivit primarului, în centrele clujene sunt disponibile peste 100 de locuri pentru persoanele fără adăpost.

” Acum, 10 ianuarie 2024, sunt ocupate 71 locuri. Totodată, 50 locuri sunt puse la dispoziție de fundațiile partenere – Prison Fellowship România la Centrul de urgență al fundației de pe str. Sobarilor nr. 29 și Uniunea Creștină din România la Centrul rezidențial „Sfântul Ioan al lui Dumnezeu” de pe str. Petofi Sandor nr. 10.

Trebuie să avem grijă atât de noi, cât și unii de alții”, a declarat Emil Boc.

Clujenii care observă persoane fără adăpost sunt rugați să anunțe Poliția Locală la numărul 0264/955 sau să contacteze direct primarul la numărul 0264/984.

În centrele primăriei, persoanele fără adăpost pot beneficia de găzduire, igienă și hrană, precum și de servicii de asistență socială, asistență psihologică, asistență medicală primară și consiliere juridică. Aceste servicii sunt oferite în conformitate cu standardele de calitate prevăzute pentru acest tip de servicii și sunt adaptate nevoilor specifice și reale ale fiecărei persoane asistate.

Hrana persoanelor aflate în centrele de găzduire temporară este asigurată din donații de la diverse fundații, asociații și culte religioase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.