Radu Ștefan Bănică a povestit motivul pentru care nu vrea să fie asociat cu tatăl său, dar și de ce nu îi place că provine dintr-o familie cunoscută. El a declarat că este foarte diferit de Ștefan Bănică Jr.
Radu Ștefan este fiul lui Ștefan Bănică și al Cameliei Constantinescu. Cu toate astea, tânărul a povestit că este foarte diferit de tatăl său și că vrea ca oamenii să-l aprecieze pentru talentul lui, nu doar pentru că provine dintr-o familie cunoscută.
Fiul lui Ștefan Bănică a declarat că s-a obișnuit să fie asociat cu tatăl său, dar că oamenii trebuie să-l placă pentru cine este el cu adevărat. „Am perceput-o destul de normal, că până la urmă suntem două persoane diferite și îmi doresc și lucrez să îmi creez propria identitate artistică. Nu mă deranjează comparațiile cu tata, sunt perfect normale, dar, la sfârșitul zilei, suntem doi artiști diferiți în cel mai bun sens”, a declarat acesta.
Chiar dacă este pasionat de muzică și teatru, el a fost pe scenă cu Ștefan Bănică Jr. doar la Sala Palatului.
Fiul lui Ștefan Bănică, deranjat de popularitatea familiei
Mai mult, Radu Ștefan a declarat că și-a dorit mereu să provină dintr-o familie simplă și că numele tatălui său a venit la pachet cu multe responsabilități, dar și cu presiune.
„Nu a existat niciun moment în care să vreau să nu fiu băiatul lui Bănică. Însă, uneori, mi-aş fi dorit să nu fi fost o familie atât de cunoscută. Nu mi-a fost şi nu îmi este uşor să port acest nume celebru, pentru că, în anumite situaţii, s-au luat decizii în detrimentul meu pe baza acestui fapt, dar nu mă plâng. Am un nume cu o istorie, aşa că nu vreau să mă mai pun la mintea altora”, a declarat Radu Ștefan Bănică.
El a mai declarat că este importantă calitatea, nu cantitatea. „Îmi doresc să mă dezvolt prin roluri și proiecte cu o întindere mai largă și îmi doresc constanță. Eu vreau calitate, nu cantitate. Îmi doresc să am o ascensiune organică și să nu fie un succes de o singură noapte”, a mai spus Radu Ștefan pentru Unica.ro.