Începând de astăzi și până duminică, la încheierea târgului, forțele de poliție, inclusiv poliția rutieră, poliția de investigații criminale și poliția economică, alături de jandarmi, vor fi prezente alături de participanți, pregătite să intervină în cazul în care se semnalează probleme ce intră în competența lor.
Acțiunile poliției au scopul de a preveni faptele antisociale, cum ar fi furturile din genți, buzunare, sau bagaje, și de a preveni situațiile care ar putea perturba ordinea și liniștea publică.
Având în vedere numărul mare de participanți în edițiile anterioare și traficul intens către comuna Negreni și în jurul acesteia, poliția rutieră va suplimenta efectivele pentru a asigura fluiditatea și siguranța traficului.
Rute alternative recomandate:
- Dacă călătoriți pe traseul Cluj-Napoca – Oradea sau invers, puteți opta pentru ruta alternativă: Cluj-Napoca – Zalău – Nușfalău – Aleșd / Aleșd – Nușfalău – Zalău – Cluj-Napoca;
- Dacă utilizați Autostrada Transilvania, puteți continua pe autostradă din localitatea Gilău până la Nădășelu și apoi spre Zalău – Nușfalău – Aleșd.
Pentru a reduce riscul rutier, vă recomandăm să mențineți o distanță adecvată între vehicule, să respectați limitele de viteză, să semnalizați în timp util schimbarea benzii și să evitați opririle nejustificate.
Nu efectuați depășiri neregulamentare și acordați atenție sporită pietonilor, încurajându-i să traverseze în siguranță.
Asigurați-vă că bunurile personale sunt în siguranță:
- Nu așezați portofelul în buzunare exterioare sau în buzunarul din spate, ci în poșete, borsete sau buzunarele interioare ale hainei;
- Nu păstrați bani, acte personale și cheile locuinței în același loc;
- Monitorizați constant gențile sau rucsacurile purtate pe lateral sau în spate;
- În aglomerație, fiți vigilenți și controlați geanta sau portofelul în caz de contact brusc cu alți oameni;
- Nu lăsați bunuri de valoare la vedere în vehicul, cum ar fi telefoane mobile, tablete, GPS-uri, camere video, laptopuri, portofele sau poșete, chiar și pentru perioade scurte.
Dacă sunteți victimă a unei infracțiuni sau observați săvârșirea unei fapte antisociale, vă rugăm să contactați cea mai apropiată unitate de poliție sau să apelați numărul de urgență 112.