Sursă foto: servuscluj.ro

Un tânăr din județul Suceava a fost plasat în arest preventiv sub acuzația de furt, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. El este suspectat că a sustras peste 10.000 de lei de pe cardul unui bătrân, utilizând „metoda împrietenirii”.

„Cercetările au fost demarate la data de 27 septembrie a.c, când un bărbat de 84 de ani, din municipiul Cluj-Napoca a sesizat faptul că un tânăr i-ar fi sustras cardul bancar și codul pin aferent acestuia din locuință.

Din verificări s-a constatat că cei doi s-ar fi cunoscut în timpul unei călătorii cu trenul, pe ruta Iași- Cluj-Napoca, context în care tânărul i-ar fi câștigat încrederea bărbatului de 84 de ani, povestindu-i despre perioada grea prin care trece. La sosirea în municipiul Cluj-Napoca, tânărul ar fi fost invitat la domiciliul acestuia, de unde, la scurt timp i-ar fi sustras cardul bancar, părăsind apoi imobilul.

Ulterior, în aceeași zi, tânărul ar fi utilizat cardul bancar sustras în repetate rânduri, efectuând diverse plăți de tip contactless la diverși operatori economici cu obiect de activitate de pariere, transport persoane în regim taxi, precum și retrageri de numerar de la un bancomat. Prejudiciul total cauzat a fost evaluat la suma de 10.878,91 de lei, nerecuperat până în prezent”, a declarat IPJ Cluj.

În urma investigațiilor efectuate de către polițiști sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, la data de 3 octombrie, tânărul în vârstă de 29 de ani a fost localizat în municipiul Cluj-Napoca. A fost pus sub reținere pentru 24 de ore, iar apoi, la data de 4 octombrie, a fost prezentat în fața unui judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, care a emis un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

„Pentru a nu deveni victime ale unor astfel de infracțiuni, recomandăm precauție în momentul în care persoane necunoscute încearcă să vă câștige încrederea și vă cer ajutorul, invocând situații menite să atragă mila. Pot fi metode perfide de a valorifica buna intenție a oamenilor altruiști.

Atragem atenția asupra situațiilor de acest fel și îi îndemnăm pe cei vulnerabili să nu creadă în împrieteniri fictive, atunci când sunt abordați de străinii în locurile publice!

Dacă ajungeți să vă confruntați cu astfel de cazuri, reţineţi cât mai multe detalii și semnalmente ale persoanelor care vă abordează!

Sesizaţi Poliţia când aveţi date despre astfel de persoane sau victime ale unor astfel de infracţiuni!”, au mai declarat polițiștii clujeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.