Contractele futures pentru ţiţeiul Brent au închis în urcare cu 67 de cenţi, sau cu 0,7%, la 93,96 dolari pe baril.
Contractele futures pentru ţiţeiul U.S. West Texas Intermediate au închis în urcare cu 71 de cenţi, sau cu 0,8%, la 90,39 dolari pe baril.
Luni, Rusia şi-a atenuat interdicţia de export pentru benzină şi motorină. Exporturile de produse deja acceptate de Căile Ferate Ruse şi Transneft pot continua, în timp ce benzina cu mai mult sulf şi combustibilul folosit pentru nave vor fi scutite de interdicţie. Dar interzicerea exporturilor de motorină şi benzină de înaltă calitate rămâne în vigoare.
Aprovizionarea cu petrol rămâne restricţionată, deoarece Rusia şi Arabia Saudită au extins reducerile de producţie până la sfârşitul anului.
”Se preconizează că oferta de petrol va fi sub cerere în viitorul apropiat şi, prin urmare, orice slăbiciune, chiar dacă este îngrozitor de dificilă, nu ar trebui să dureze”, a spus Tamas Varga, analist la brokerul de petrol PVM.
Cele mai importante bănci centrale din lume, Rezerva Federală a SUA şi Banca Centrală Europeană, şi-au reiterat în ultimele zile angajamentul de a lupta împotriva inflaţiei, semnalând că politica monetară strictă ar putea persista mai mult decât se anticipa anterior. Ratele mai mari ale dobânzilor încetinesc creşterea economică, ceea ce reduce cererea de petrol.