Sursă foto: servuscluj.ro

În această lună va avea loc o acțiune de dezinsecție pe domeniul public și privat din Cluj-Napoca. Acțiunea se va desfășura în perioada 3-20 iulie 2023, între orele 22:00-06:00, cu condiția ca vremea să permită.

Pentru combaterea țânțarilor se va utiliza produsul CYMINA PLUS, iar pentru delarvizare se va folosi produsul VECTOBAC WG. Ambele produse sunt înregistrate în Registrul Național al produselor biocide și sunt autorizate pentru profilaxia sanitară umană de către Ministerul Sănătății – Comisia Națională a Produselor Biocide.

„Din punct de vedere al eficienţei aplicării măsurilor de combatere şi eliminare a unor potenţiale focare de infecţie, acțiunile de dezinsecţie trebuie tratate în mod unitar atât pe domeniul public cât şi privat, spații deschise ale persoanelor fizice și juridice la nivelul localităţii, pentru evitarea unor reinfestări sau apariţii a unor noi zone contaminate, motiv pentru care se recomandă tuturor cetăţenilor, asociaţiilor de locatari/proprietari, agenţilor economici şi instituţiilor de pe raza municipiului Cluj-Napoca, să efectueze tratamente de dezinsecţie pe păşuni, în depozite de anvelope uzate, subsoluri, casa scării de la blocuri etc în perioada de desfășurare a acţiunilor de dezinsecţie efectuate pe domeniul public și privat, spații deschise ale persoanelor fizice și juridice”, au declarat reprezentanții municipalității.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.