”Proiectul de lege al bugetului consolidat pe 2024 a fost aprobat de Parlament şi merge la promulgare. Documentul a fost alcătuit în mod echilibrat, prioritatea către investiţii fiind completată cu grija faţă de categoriile vulnerabile”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă.

Acesta apreciază că ”bugetul crescut al investiţiilor statului în economie aduce sume record pentru lucrări publice care vor schimba viaţa multor comunităţi locale, vor îmbunătăţi calitatea învăţământului, a sănătăţii publice şi vor completa necesarul de infrastructură de transport a ţării”.

”Aceste majorări de fonduri în economia reală vor susţine competitivitatea firmelor româneşti, care vor fi mai profitabile şi vor conserva locurile de muncă. De asemenea, textul a fost îmbunătăţit prin includerea mai multor amendamente care au fost depuse în cadrul dezbaterilor. Unul dintre acestea, din partea PNL, spune foarte clar: fără taxe şi impozite noi în 2024”, a mai transmis preşedintele Senatului.

Acesta afirmă că bugetul a fost conceput pentru a urmări trei linii generale mari: creşterea veniturilor statului, chibzuirea cheltuielilor publice şi combaterea evaziunii fiscale.

”Din păcate, dezbaterile din plenul Parlamentului şi momentul votului final au fost umbrite de scandalul creat de aleşii de pe băncile opoziţiei. Reprezentanţii acestor partide nu s-au ridicat la nivelul unei opoziţii dintr-o ţară europeană, cu pretenţii de a face parte din lumea civilizată. Am ferma convingere că jignirile şi derapajele comportamentale de acest gen nu îi reprezintă cu adevărat pe români”, a mai transmis liderul PNL:

Bugetul pentru 2024 a fost votat, miercuri, de senatori şi deputaţi.