Marcel Ciolacu a ţinut să lămurească discuţiile legate de mesajul pe care i l-a transmis lui Cristian Popescu Piedone, legat de o eventuală retragere a acestuia din urmă din cursa pentru Primăria Municipiului Bucureşti.

Ciolacu lămureşte mesajul trimis lui Piedone. Premierul a declarat că ideea mesajului a fost nu retragerea candidatului PUSL (Partidul Umanist Social Liberal), ci o colaborare la nivel de Capitală între primarii de sector şi Gabriela Firea, candidata PSD la PMB.

„Eu m-am exprimat de două ori, mi s-a părut destul de clar. Poate a treia oară îmi iese mai bine. Eu nu cer retragerea domnului Piedone, nu am acest drept. Am stat de vorbă cu Daniel Băluță azi, cu domnul Negoiță, cu domnul Ciucu, cu candidații. Am constatat că Bucureștiul are nevoie de un proiect administrativ mai amplu. Am mai constatat că de când a început această precampanie nu mai vorbește nimeni de doamna Clotilde, de problemele ei penale, de faptul că e mizerie, că a distrus un sector, că are cea mai mare sumă primită din toate sectoarele. Nu are nicio performanță, nu face nimic.

Nicușor Dan a ieșit în această precampanie cu două lucruri fantastice. Cu 10 locuri de joacă și cu 25 de bărcuțe pe Herăstrău. Astea sunt proiectele finalizate de Nicușor Dan. Nimeni nu mai vorbește nici de latura penală a lui Clotilde, de incapacitatea lui Nicușor de a avea o discuție cu Guvernul, cu miniștrii, cu ceilalți primari de sector. Nu am văzut o ședință, să stea toată lumea la masă. Zero fonduri europene are Nicușor. Am constatat acest lucru.

Nu am cerut o întâlnire cu Piedone, am spus doar să se facă o întâlnire mai amplă. Am făcut o propunere. N-am făcut-o nici cu aroganță, nici jignitor. Piedone nici nu trebuie să vorbească cu mine, el e primarul Sectorului 5. Eu am spus ca împreună cu ceilalți primari să se vadă cu doamna Gabriela Firea și să facă un program real pentru București”, a spus Marcel Ciolacu la România TV.

Marcel Ciolacu, primul interviu după retragerea lui Cătălin Cîrstoiu și lansarea candidaturii Gabrielei Firea la Primăria Capitalei

„N-am spus nici că vreau să negociez cu Piedone, nici că vreau să beau cafele. Mă cunosc cu Piedone de mult timp. Dacă dorește, are numărul meu de telefon, și eu dacă doresc știu numărul lui de telefon, nu am vorbit la telefon, nu am jignit, nu am spus să se retragă, nu am făcut comparație între partide. Pur și simplu am constatat că ne-am întors la lucrurile primare în ceea ce privește Bucureștiul, am văzut ce se întâmplă în sectoarele Bucureștiului. Îl respect pe Piedone pentru cum a gestionat această perioadă. Oricum Gabriela Firea va câștiga și cu Piedone și fără Piedone”, a mai precizat Marcel Ciolacu.

„Asta le explic și cu Sectorul 5. Funcționează lucrurile, de ce să stricăm, n-am stricat destul de la Revoluție? Hai să lăsăm puțin orgoliile și să construim împreună! Eu nu am dușmani, fac o propunere publică unui prieten și prietenul a spus că nu e interesat. Fiului meu, că am un unic fiu, îi spun: fiule, decizia îți aparține. N-am pus presiune, n-am dat telefoane. Noi am încercat să avem un climat de dialog. Nu se poate, PSD își vede de drumul lui, de candidatul lui. Nu se rupe nicio coaliție”, a încheiat Marcel Ciolacu.