Centrul Infotrafic al Poliției Române a informat, în dimineața zilei de joi, despre prezența ceții pe numeroase șosele din Cluj și din județele învecinate.
Aceasta a determinat o scădere a vizibilității în trafic sub 200 de metri, izolat chiar sub 50 de metri, afectând mai multe artere rutiere din județele Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș și Sălaj.
Totodată, a fost semnalată prezența ceții pe autostrada A1 Sibiu-Deva, între kilometrii 340 și 380.
„Ceaţa impune din partea celor aflaţi la volan, dar şi a celorlalte categorii de participanţi la traficul rutier, o conduită preventivă pe toată durata deplasării pe drumurile publice.
Este necesar să se ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum, iar fiecare manevră în trafic să se facă numai după o temeinică asigurare. Pentru aceasta, oglinzile retrovizoare trebuie să fie reglate corespunzător.
Recomandăm ca luminile de întâlnire ale autovehiculelor să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, nu doar pe cele pe care există obligativitatea instituită prin lege. În condiţii de ceaţă densă, trebuie folosite şi luminile de ceaţă”, a declarat Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.