S-a împlinit un an de la începutul războiului din Ucraina, iar Rusia nu a încetat focul. Vicepreședintele Consiliului de Securitate de la Moscova. Dmitri Medvedev, a amenințat că trupele ruse vor ajunge până la granițele Poloniei dacă va fi nevoie.Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, a transmis un mesaj privind războiul din Ucraina la împlinirea unui an de la începutul conflictului. Oficialul rus a spus că trupele Moscovei au „restabilit ordinea, pacea și dreptatea în pământul nostru, ne protejează poporul și distrug rădăcinile neonazismului. Sunt eroi”. Medvedev a mai adăugat că militarii ruși primesc tot ceea ce este necesar pentru a obține victoria pe câmpul de luptă. El a continuat prin a spune că succesul Rusiei în Ucraina este destul de aproape. Ulterior, vor fi purtate negocierii care vor fi „dificile și nervoase”.Medvedev a explicat că discuțiile privind încheierea războiului nu vor fi purtate cu liderii actuali din Ucraina, iar deciziile nu vor fi luate de Volodimir Zelenski, „dacă el este încă în viață sau de clica lui”. Adjunctul lui Vladimir Putin a subliniat că hotărârile vor fi luate de SUA, care a aprovizionat Kievul cu echipamente militare și bani pentru susținerea economiei încă de la începutul conflictului.Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei a mai spus că motivele pentru care Ucraina și aliații ei încă se luptă cu Moscova este evident. Medvedev consideră că „dușamnii” Federației Ruse vor să slăbească țara și nu să pună capăt conflictului armat. „Dar mai devreme sau mai târziu, conform legilor istorice, o vor face. Și apoi va fi un acord. Desigur, fără acorduri fundamentale asupra granițelor reale sau asupra unui nou Pact Helsinki care să asigure securitatea în Europa”, a mai spus Medvedev.Soarta războiului din UcrainaVicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei a mai adăugat că vor urma luni și ani de confruntări cu autoritățile care vor conduce „ciotul care rămâne din Ucraina”. „Naționaliștii vor continua să controleze puternica camarilă, pentru că niciunul dintre ei nu are altă ideologie decât neonazismul lui Bandera. Recunoașterea înfrângerii pentru ei este ca moartea. Iar la un moment dat, noii băieți, susținuți de zid de Bandera dezlănțuită, care se numesc autoritățile legale ucrainene, vor provoca din nou un conflict mondial. Nu contează – în ajunul alegerilor sau doar în următorul Maidan”, a mai spus Medvedev.Oficialul rus a subliniat că un nou conflict nu este permis, iar acestea este motivul principal pentru care toate obiectivele operațiunii militare trebuie să fie îndeplinite. Medvedev a amenințat că forțele ruse vor ajunge chiar până la granițele Poloniei dacă țara lui va fi amenințată. „Distrugeți neo-nazismul la pământ pentru ca lumea să găsească pacea mult așteptată”, a concluziomat vicepreședintele Consiliului de Securitate pe Telegram.