Sursă foto: servuscluj.ro

Astăzi, Administrația Națională de Meteorologie a emis două coduri meteorologice pentru județul nostru și alte zone din țară. Unul dintre acestea este un cod galben pentru vânt, iar celălalt este un cod portocaliu.

Codul galben intră în vigoare astăzi de la ora 20 și va fi în vigoare până mâine dimineața la ora 8. Se vor înregistra intensificări ale vântului și vijelii.

Vântul va crește în intensitate treptat în regiunile Banatului, Crișanei, Olteniei, jumătatea vestică a Transilvaniei și în Maramureș, cu viteze între 55-65 km/h, iar în zonele montane, la altitudini mai mari, acestea pot depăși 100 km/h.

Codul portocaliu va fi în vigoare începând de mâine, 2 aprilie, între orele 8 și 18. Vântul va avea intensificări susținute în județele Satu-Mare, Sălaj, Cluj, Maramureș, Alba, Bistrița-Năsăud, Suceava, Neamț și Botoșani, dar și în sud-estul țării. Viteza vântului va depăși 85 km/h, iar în zonele montane chiar și 120 km/h.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.