Sursă foto: servuscluj.ro

Inspectorii de la Protecția Consumatorilor Cluj au aplicat amenzi în valoare de peste 180.000 de lei și au închis mai multe unități din piața Dezmir, după ce au constatat numeroase nereguli în urma unor controale desfășurate pe 20 septembrie. Această acțiune a fost declanșată ca urmare a unei autosesizări. Inspectorii au vizitat 18 operatori economici și 8 producători care își desfășoară activitatea în piața de legume și fructe Dezmir.

Conform unui comunicat de presă, în cadrul acestei acțiuni, inspectorii CJPC Cluj au identificat mai multe probleme, printre care se numără:

  • Utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate, în care se depozitau produse și preparate, care erau acoperite de praf în exces, rugină, mucegai și chedere neigienizate.
  • Starea insalubră și neigienizată a pavimentului din camerele frigorifice, care nu fuseseră curățate de mult timp.
  • Vânzarea produselor cu data limită de consum depășită.
  • Depozitarea directă pe podea a legumelor și fructelor.
  • Utilizarea de coșuri/tomberoane de reziduuri fără capace.
  • Lipsa mijloacelor de măsură, iar cele existente nu erau verificate metrologic sau erau deteriorate.
  • Vânzarea de legume și fructe mucegăite, putrezite sau improprii consumului uman.
  • Comercializarea de produse cu ambalaje deteriorate.
  • Comercializarea de produse care nu respectau regulile de etichetare conform legislației, inclusiv cu privire la țara de origine, ambalajul/documentele de proveniență sau borderourile de achiziții.
  • Lipsa afișării prețurilor, unităților de măsură și monedei.
  • Absența documentelor care să ateste proveniența legumelor și fructelor.
  • Utilizarea certificatelor de producător emise de diverse primării, în timp ce comercializau și alte produse care nu erau specifice zonei respective.

„Ținând cont de neregulile constatate, echipa de control a aplicat 35 sancţiuni contravenţionale cu amenzi în cuantum de 183.000 lei.

Totodată, au fost dispuse măsurile complementare de:

oprire definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme în valoare de circa 20.000 de lei
oprire temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 14 unități
oprire temporară de la comecializare a unor legume fructe până la remedierea deficiențelor în valoare de 85.000 lei
Comisarii CJPC Cluj vor continua acțiunile de verificare a respectării drepturilor consumatorilor și, așa cum am demonstrat în diverse cazuri, indiferent de operatorul economic, vor fi luate măsuri urgente de conformare, inclusiv sancțiuni contravenționale complementare”, se mai precizează în comunicatul ANPC Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.