Conform datelor oficiale, doar una din patru amenzi date de polițiștii locali clujenii sunt plătite de contravenienți. Pe parcursul anului 2022, polițiștii locali au aplicat în total 52.117 de sancțiuni contravenționale în valoare de 11.010.102 de lei.

Din această sumă s-a reușit să se încaseze la bugetul local doar 2.849.396 de lei. În medie, polițiștii locali clujeni au aplicat zilnic 142 de amenzi. În analiza activităţii Poliţiei Locale se arată că anul trecut au fost aplicate 517 sancțiuni în valoare de 1.729.450 lei pentru nerespectarea legislației privind construcțiile. La capitolul depozitarea ilegală a deșeurilor, anul trecut, poliţiştii locali au aplicat 292 de sancţiuni pentru nerespectarea normelor privind depozitarea deşeurilor.
O altă preocupare a polițiștilor locali a vizat depistarea persoanelor care apelează la mila publicului. Astfel au fost depistate 477 persoane majore care apelau la mila publicului și 31 minori. Minorii au fost predati aparținătorilor legali sau internați în centrele specializate cu ocrotirea minorilor. Persoanele din alte localități au fost îndrumate spre locul de domiciliu, totodată au fost făcute adrese către primăriile de domiciliu pentru luarea în evidență.