”Am obţinut astăzi de la Ministerul Finanţelor avizul necesar demarării investiţiei la stadionul Dan Păltinişanu, document obligatoriu pentru construirea noii arene a Timişoarei. Urmează noi paşi care să ne apropie de ceea ce ne dorim cu toţii, dar este foarte important de precizat că nu putem realiza în câteva săptămâni ceea ce alţii au tărăgănat zeci de ani. Facem, însă, tot ceea ce depinde de noi pentru a mişca lucrurile cât mai repede şi, ca să mă asigur că avizul MF nu stă rătăcit în vreun birou, am fost azi personal la minister”, a scris pe Facebook, Alfred Simonis.

 

Următorul pas este emiterea unei hotărâri de guvern.

 

”Calendarul legislativ pentru o investiţie de o asemenea amploare prevede ca, ulterior emiterii avizului Miniserului Finanţelor, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei să anunţe deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului de act normativ (Hotărâre de Guvern) pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii. După finalizarea procedurii de consultare publică, proiectul de Hotărâre de Guvern intră pe circuitul de avizare şi apoi la Secretariatul General al Guvernului pentru introducerea acestuia pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern”, mai explică Simonis.

 

După ce şi aceste proceduri vor fi finalizate, urmează ca Guvernul să emită o hotărâre pentru demolarea actualei arene.

 

”Următorul pas îl reprezintă aprobarea HG-ului şi publicarea în Monitorul Oficial, iar abia apoi Agenţia Naţională pentru Sport şi Consiliul Judeţean Timiş trebuie să facă demersurile necesare pentru obţinerea Hotărârii de Guvern prin care se aprobă demolarea actualei arene. Este foarte important de precizat că, în paralel, Compania Naţională de Investiţii, va demara procedura de achiziţie pentru proiectarea şi execuţia noului stadion, iar ordinul de începere a lucrărilor se va da după finalizarea demolării de către Consiliul Judeţean Timiş”, a precizat Simonis.

 

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica (PNL) demolarea stadionului ar putea dura 6 luni, iar pentru construcţia noii arene ar mai fi necesari alţi aproximativ 3 ani.

 

Noul stadion de la Timişoara va fi cel mai mare din România, după Arena Naţională şi va costa aproape 140 de milioane de euro, bani asiguraţi de CNI şi Consiliul Judeţean Timiş. Este prevăzut cu 32.000 de locuri, nu va avea şi pistă de atletism şi nu va fi unul complet acoperit, aşa cum este Arena Naţională de la Bucureşti.

 

Stadionul actual din Timişoara a fost construit în 1963 prin muncă voluntară, iar până in 1995 s-a numit „1 Mai”.