Categorii
Externe

Vladimir Putin provoacă noi controverse. Speculații despre sănătatea liderului de la Kremlin

Vladimir Putin provoacă noi controverse după ce în spațiul public au apărut informații cu privire la starea sa de sănătate. De-a lungul timpului, diverși specialiști și experți, citați de media, au vorbit despre presupuse probleme de sănătate cu care s-a confrunta dictatorul de la Kremlin. De la tremuratul mâinilor, la paloarea pielii sau alte gesturi aparent anormale, toate au fost puse pe seama unor boli grave.Vladimir Putin provoacă noi controverse, în spațiul public, după apariția unor speculații cu privire la starea sa de sănătate. Conform unor speculații, publicate pe un controversat cont Telegram, dictatorul de la Kremlin ar fi suferit un atac de cord. S-a întâmplat duminică seara, în apartamentul său din reședința prezidențială. Vladimir Putin ar fi fost resuscitat, susține canalul de Telegram cu numele Generalul SVR, citat de The Mirror.Ulterior, după ce i-au acordat primul ajutor, medicii l-au transportat la o unitate specială de terapie intensivă, din reședința sa oficială. Canalul Generalul SVR sugerează că aparițiile recente ale acestuia, inclusiv vizitele în străinătate, ar fi fost efectuate de o dublură.Informațiile difuzate de acest canal sunt puse sub semnul îndoielii. Periodic acest canal anunță degradarea stării de sănătate a lui Putin.„Medicii au efectuat resuscitarea, după ce au stabilit anterior că președintele se afla în stop cardiac. (…) Ajutorul a fost oferit la timp, inima a fost pornită și Putin și-a recăpătat conștiința”, a relatat Generalul SVR.Kremlinul nu a răspuns la aceste informații. Însă oficialii de la Moscova au respins, de fiecare dată, speculațiile cu privire la starea de sănătate a lui Vladimir Putin. Aceștia au subliniat, de fiecare dată că Putin, în vârstă de 71 de ani, nu suferă de probleme de sănătate.Vladimir Putin, speculații legat de starea de sănătate
Postarea de pe Generalul SVR, susține, fără a fi furnizat vreodată vreo dovadă, că are o sursă în anturajul lui Vladimir Putin. În postare este descris așa zisul moment în care Putin a suferit atacul de cord„Pe la ora 21:05, ora Moscovei, ofițerii de securitate ai președintelui rus Vladimir Putin care erau de serviciu la reședință au auzit zgomote de cădere venind dinspre dormitorul președintelui. Doi ofițeri de securitate au intrat imediat în dormitorul președintelui și l-au văzut pe Putin întins pe podea lângă pat și o masă cu mâncare și băutură răsturnată”, se arată în postare.Conform sursei citate, dictatorul s-ar fi arcuit convulsiv, în timp ce era căzut la podea, dând ochii peste cap. Așa a fost surprins de ofițerii de securitate care au chemat medicii.„Probabil, când președintele a căzut, a lovit masa și vasele și le-a doborât pe podea, ceea ce a provocat zgomotul. Putin s-a arcuit convulsiv în timp ce stătea întins pe podea, dând ochii peste cap. Imediat au fost chemați medicii care erau de gardă la reședință și aflați într-una din încăperile alăturate”, se mai arată în postare.Dictatorul de la Kremlin are probleme de sănătate
Canalul de pe Telegram susține că Vladimir Putin ar fi fost mutat într-o cameră special amenajată cu echipamente medicale. El ar fi fost resuscitat, iar starea sa de sănătate a fost stabilizată.„Am vorbit deja în mod repetat despre deteriorarea sănătății lui Putin din cauza problemelor sale oncologice și a unui număr de alte boli. Acest stop cardiac a alarmat serios cercul apropiat al președintelui, în ciuda faptului că medicii curanți au avertizat deja că Putin este foarte bolnav și este puțin probabil să trăiască până la sfârșitul toamnei”, se mai arată în postare.Canalul Generalul SVR ar fi coordonat de un fost general-locotenent al Kremlinului, cunoscut sub numele de Viktor Mihailovici. Acesta susține că Putin folosește dubluri personale. De altfel, un post de televiziune japonez a difuzat un reportaj în care a concluzionat că Vladimir Putin apelează, într-adevăr la dubluri. Autorii reportajului au folosit inteligența artificială pentru a analiza chipul, mersul și vocea dictatorului în mai multe apariții.

De Informatiacluj.ro

InformatiaCluj.ro este un site de stiri din Cluj-Napoca, Romania, care ofera actualizari despre evenimentele si noutatile din oras si din regiune.