Rusia trimite o undă de șoc în toată lumea! Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a venit cu informații importante cu privire la războiul ruso-ucrainean. Despre ce este vorba, de fapt?Atât Belarus, cât și Ungaria, au cerut un armistițiu cu privire la războiul din Ucraina, însă Rusia nici nu se gândește la un astfel de scenariu.Rusia purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că nimic nu s-a schimbat în ceea ce privește Ucraina, subliniind că operațiunea militară specială continuă.”Cât priveşte Ucraina, nimic nu s-a schimbat: operațiunea militară specială continuă, întrucât aceasta este singura cale la ora actuală de a atinge obiectivele stabilite de către ţara noastră”, a declarat acesta potrivit presei internaționale.Propunerea Belarusului va fi discutată în detaliu pe 6 aprilie
Nu în ultimul rând, oficialul rus a cerut ca planul de pace al Chinei să nu fie comparat cu propunerea de încetare imediată a focului și de inițierea unor negocieri imediate propuse de către liderul Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, scrie și agenția spaniolă de presă EFE.”Nu este prea convenabil să comparăm ideile preşedintelui Xi (Jinping) cu ceea ce a spus astăzi preşedintele (belarus Aleksandr) Lukaşenko”, a mai spus Dmitri Peskov.Cu toate acestea, el spune că propunerea din partea Belarusului va fi discutată în detaliu la întâlnirea pe care cei doi șefi de stat o au programată pentru data de 6 aprilie.Belarusul a lansat un apel de încetare imediată a focului în Ucraina
În cursul zilei de vineri, Aleksandr Lukaşenko a lansat un apel prin care cere ca focul în Ucraina să înceteze și să înceapă noi negocieri de pace fără condiții.”Îndrăznesc să propun (…) o încetare a ostilităţilor, o încetare a focului fără dreptul de mişcare a trupelor şi transferul de echipamente şi arme (…) Trebuie să ne oprim acum, înainte de a se ajunge la o escaladare”, mai spune el.De asemenea, el a mai spus că perspectivele de pace se estompează cu fiecare moment în care Ucraina primește cantități importante de arme din Occident.”Ucrainenii cred că pot câştiga, dar asta este un nonsens. Este imposibil să câştigi împotriva unei puteri nucleare”, spune el.Planul de pace al Chinei cuprinde două puncte principale
În primul rând, acesta pledează pentru păstrarea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei, împreună cu încetarea ostilităților și reluarea negocierilor de pace. În al doilea rând, acesta încearcă să abordeze preocupările de securitate ale Rusiei în lumina expansiunii NATO.În plus, Beijingul cere insistent eliminarea sancțiunilor occidentale impuse Rusiei, potrivit EFE.