UPDATE: ”Dezvoltăm un buget care să reflecte realităţile şi necesităţile variate ale românilor din fiecare zonă a ţării. De aici am pornit astăzi consultările cu reprezentanţii autorităţilor locale. Am ascultat cu atenţie perspectivele, priorităţile şi provocările fiecărei categorii în parte, conştient fiind că o abordare unică nu poate acoperi diversitatea şi complexitatea nevoilor din întreaga ţară”, a scris, luni seară, pe Facebook, Marcel Boloş. 

Ministrul Finanţelor a precizat că vrea ”pentru 2024 un buget extrem de consistent al investiţiilor orientate spre dezvoltare, adică un nou record de alocare pentru investiţii publice”. 

”Reprezentanţii structurilor asociative au cerut cuprinderea în legea bugetului pentru anul 2024 a sumelor necesare finalizării proiectelor care intră sub incidenţa programelor guvernamentale (PNI “Anghel Saligny”, PNDL I şi II, CNI, ANL şi alte programe în derulare). I-am asigurat că lucrurile vor decurge normal şi că vom proteja judicios atât investiţiile din fonduri europene, cât şi pe cele realizate din bugetul naţional”, a mai transmis ministrul. 

ŞTIRE INIŢIALĂ : ”În contexul procesului de elaborare a bugetului pentru anul 2024, Ministerul Finanţelor a desfăşurat astăzi consultări cu reprezentanţi au structurilor asociative ale administraţiei publice locale”, anunţă, luni seară, Ministerul Finanţelor.

Ministrul Marcel Boloş a precizat că doreşte realizarea unei strategii bugetare echitabile.

 ”Din dorinţa de a ne asigura că bugetul pentru anul următor reflectă nevoile şi priorităţile diverse ale comunităţilor noastre, am considerat esenţială implicarea directă a autorităţilor locale. Prin urmare, cu sprijinul acestor asociaţii, vrem să ne asigurăm că obţinem perspective relevante şi informaţii concrete pentru formularea unei strategii bugetare echitabile. În cadrul întâlnirii cu reprezentanţii autorităţilor locale, am abordat o gamă largă de subiecte, incluzând investiţiile locale, programe de dezvoltare, infrastructură, educaţie şi sănătate. Obiectivul principal este să protejăm investiţiile din bani europeni, dar şi să alocăm fonduri pentru programele prin Anghel Saligny şi CNI”, a explicat ministrul Marcel Boloş.

Întâlnirea ministrul Finanţelor şi a echipei sale a avut loc cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, Asociaţiei Municipiilor din România, Asociaţiei Oraşelor din România şi Asociaţiei Comunelor din România.